DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Summit-ul de la Bruxelles: Victorie umanitară sau amânarea unui eșec?

merkel

Un celebru banc comunist spune că un ardelean a venit în București, s-a suit în taxi și a cerut să fie dus în Principiu. Taximetristul se străduie să îi explice că un asemenea loc nu există. Dar ardeleanul nu și nu. „Am auzit mereu la ședința de partid”, spune el, „că, în principiu, avem de toate. Vreau să merg și eu acolo să văd cum e”.

Teoretic, summit-ul UE-Turcia s-a încheiat cu o soluție. Aceasta spune că Turcia va primi înapoi refugiații ajunși ilegal pe insulele grecești. În schimb, UE se obligă să preia direct un număr de sirieni egali cu numărul de sirieni returnați Turciei. În plus, Uniunea va ajuta Turcia din punct de vedere financiar și va face și alte concesii.

Practic, s-a ajuns la un acord de principiu, care nu are în spate un consens real, ar putea fi ilegal sau inaplicabil și riscă să redirecționeze migrația pe alte trasee în loc să o controleze.

Problema numărul unu: nimeni nu a angajat nimic

Dincolo de discursurile politicos-triumfătoare, frustrările partenerilor europeni nu au fost încă potolite. Purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar a spus că Orban a opus un veto deciziei.

... numai pentru a adăuga nuanțe suplimentare...

Și Donald Tusk ar fi fost foarte supărat pe propunerea turco-germană, spun surse Euractiv.

ruta balcanica Ruta Balcanică. Infografic Politico, prelucrat de Andrei Tiut. Click pentru a vedea imaginea întreagă.

Motivul supărării ține și de faptul că țările Uniunii au fost luate prin surprindere. Draftul inițial urma să vorbească de închiderea rutei balcanice și nu de primirea de noi refugiați.

De aceea, cel mai probabil, „detaliile” acestei înțelegeri vor fi decise pe 17-18 martie. Până atunci, documentul final precizează foarte clar că nu au fost create noi obligații ale statelor participante în ceea ce privește relocarea refugiaților.

Probleme legale și logistice

Articolul 19 a cartei drepturilor fundamentale ale UE spune că expulzările colective sunt interzise, iar convenția ONU pentru refugiți spune, de asemenea, că expulzarea/returnarea refugiaților este permisă doar pe motive de ordine publică, informează Euractiv. Cazul legal al UE va spune, cel mai probabil, că refugiații nu sunt „returnați” ci „salvați”, iar Turcia este o „țară terță sigură”.

Dar există dubii și asupra disponibilității reale a Turciei de a coopera.

„Turcia nu are forțe speciale pentru paza granițelor sau migrație, nu are o legislație a vizelor suficient de dezvoltată și nu are o justiție independentă”, spune un raport Eurojust, citat de Politico.

„În ciuda opiniei (publice a?) UE, națiunea și guvernul turc favorizează ideea ca migranții să plece din Turcia, altfel spus, călăuzele imigranților care părăsesc Turcia sunt încurajate (să-și desfășoare activitatea, n.red.)”, mai spune raportul.

Costurile ipocriziei

Presa internațională nu comentează, încă, faptul că numai sirienii sunt incluși în planul Davidoglu, iar cei care sunt admiși din Turcia în Europa nu sunt neapărat cei care au fost „respinși” la granița turco-greacă.

Pe de o parte, migranții afgani, care sunt supuși unor riscuri semnificative, nu sunt incluși în această înțelegere. Pe lângă faptul că, astfel, se închide unul din robinetele care alimentează migrația, Siria poate fi prezentată opiniei publice europene ca fiind mai laică și puțin periculoasă.

Apoi, faptul de a închide tranzitul între Turcia și Grecia îi va descuraja pe cei ce vor să treacă. Teoretic, Europa face o ofertă generoasă. Practic, dacă tranzitul scade, generozitatea nu va costa foarte mult.

Problema este că nimeni nu îi întreabă pe refugiați ce opinii au despre această înțelegere. Ori, criza refugiaților nu a fost generată de Europa și Turcia, ci de refugiații care au ajuns în mod ilegal în aceste țări. Dacă ruta balcanică va fi închisă, dar situația refugiaților nu se îmbunătățește în mod real, este de așteptat că noi căi de a intra pe bătrânul continent vor fi identificate și folosite.

România minimizează controversa

Dacian Cioloș, premierul României,a  declarat că obiectivele inițiale ale întâlnirii au fost foarte modeste. El a descris planurile pentru summit-ul cu Turcia ca fiind: "doar o discuție, un prânz de lucru cu participarea șefilor de stat și de guvern și premierul turc, dar a urmat o întâlnire doar a șefilor de stat și de guvern din UE pentru a discuta o propunere care a venit din partea Turciei și nu fusese prevăzută inițial".

El este consideră ca fiind pozitivă și reacția șefilor de sta și de guvern din UE.

"Această propunere surpriză, aș putea spune, a fost în general bine primită de șefii de stat și de guvern europeni, însă, datorită consistenței ei, s-a ajuns la concluzia că nu se poate lua o decizie astăzi dat fiind și formatul acestei întâlniri."

Prin aceste declarații, Cioloș își asumă discursul oficial optimist al UE. În același timp el explică și de poziția sa, în sensul că, soluția agreată fiind prezentată în timpul întâlnirilor, premierul nu a avut mandat să ia angajamentele în numele României.

Vedeți declarațiile integrale mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=vnSmhsd6M90

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.