Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Super-arma americanilor, SPAIMA rușilor, a ajuns în România - VIDEO

soldati americani

În aceste zile, celebrele elicoptere Black Hawk survolează deasupra României. Opt aparate vor participa la exerciţiile militare comune româno-americane. Manevrele militare sunt parte a Operaţiunii militare "Atlantic Resolve” lansată în aprilie 2014 în Europa de Est ca măsură de reasigurare a aliaţilor în faţa unei atitudinii tot mai agresivă a Rusiei în această regiune, relatează Digi24.

Elicopterele au aterizat pe baza militară Mihail Kogălniceanu după o întârziere de aproape o săptămână pricinuită de vremea nefavorabilă din Grecia.

"Suntem aici pentru a participa la Atlantic Resolve (operaţiunea militară, n.r.). Suntem aici pentru a ne sprijini aliaţii, pentru a ne antrena alături de ei în vederea consolidării interoperabilităţii cu partenerii noştri din NATO, în special cu cei din sud: România, Ungaria şi Bulgaria, pentru următoarele 9 luni”, spune Maior Joshua Meyer.

Citește și: Moarte SUSPECTĂ a unui polițist implicat într-un dosar CELEBRU

La antrenamente vor participa militari români și americani. Ei vor face manevre de încărcare, operaţiuni de luptă şi transport răniţi în cadrul simulării unei operaţiuni de asalt pe teritoriul Dobrogei.

"Aceste elicoptere ne oferă posibilitatea de a ne deplasa foarte rapid oriunde avem nevoie atunci când nu există alte posibilităţi de a transporta trupele în zona respectivă”, afirmă Sergent Allen Henneman, conform Digi24.ro.

Aparatele de zbor ajunse pe baza Kogălniceanu sunt parte a Batalionului 2, Regimentul 10 din Brigada 10 elicoptere de luptă a Forțelor Terestre ale SUA. Este prima mare unitate de acest gen dislocată în Europa de Est. Are peste 2.200 de soldati, 86 de elicoptere și mai mult de 700 de elemente de tehnică militară detaşate de Statele Unite în Germania, Letonia și România.

"Simpla noastră prezenţă aici consolidează Alianţa (flancul estic al NATO, n.r.). Prezenţa sporită arată determinarea şi angajamentul nostru faţă de Alianţă, faţă de această regiune”, spune Maior Joshua Meyer.

Elicopterele de asalt se adaugă sutelor de militari americani şi zecilor de tancuri şi echipamente de luptă care se aflau deja la Mihail Kogălniceanu. Totul este parte a operaţiunii militare Atlantic Resolve, prin care Washingtonul încearcă să îşi reasigure aliaţii de pe flancul estic al NATO în faţa unei Rusii tot mai agresive. Adjunctul comandantului suprem al NATO, generalul Adrian Bradshaw este însă de părere că doar aceste campanii de exerciţii nu vor fi suficiente pentru descurajarea Moscovei. Oficialul crede că atât timp cât Vladimir Putin se află la putere, NATO şi Uniunea Europeană au nevoie de o strategie de securitate comună pentru a putea să îi ţină piept liderului de la Kremlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.