Supercupa Europei la fotbal, dintre Chelsea (Anglia), câştigătoarea Ligii Campionilor, şi Villarreal (Spania), câştigătoarea Europa League, va avea loc pe 11 august la Belfast (Irlanda de Nord), pe Windsor Park, scrie BBC.
Conform sursei, UEFA a dorit iniţial ca meciul să se dispute la Istanbul, ca o compensaţie pentru Turcia după mutarea finalei Ligii Campionilor la Porto, însă în final oficialii UEFA au ales Belfast.
"Suntem încântaţi că UEFA a confirmat că jocul se va disputa la Belfast. Am avut un contact permanent cu partenerii noştri de la UEFA în această privinţă", a declarat preşedintele Federaţiei irlandeze de fotbal, Patrick Nelson.
El a precizat ca detaliile privind desfăşurarea partidei şi numărul de spectatori ce va fi acceptat pe Windsor Park se vor discuta în perioada următoare.
Aşa cum se ştie, Chelsea învins cu 1-0 pe Manchester City în finala Ligii Campionilor, la Porto, în timp ce Villarreal a cucerit trofeul Europa League după ce a învins-o pe Manchester United, la loviturile de departajare, cu 11-10, în finala de la Gdansk (Polonia), în care scorul a fost egal, 1-1, după cele 90 de minute regulamentare şi după prelungiri.
Windsor Park, stadionul pe care echipa Linfield FC şi naţionala Irlandei de Nord dispută partidele de acasă, are o capacitate de 18.500 locuri.
Supercupa Europei se va juca la Belfast, pe Windsor Park
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

21
Recordurile doborâte de Marco Bezzecchi după ce a câștigat Marele Premiu al SUA
21

148
Clipe cumplite pentru fosta campioană mondială. A fost cea mai bună din lume, acum este într-un scaun cu rotile
148

70
Oficial de la naționala Egiptului, avertisment pentru Salah. Nu vor să-l vadă jucând în MLS
70

72
Kosovo primește un bonus uriaș dacă se califică la Campionatul Mondial
72

136
Ladislau Boloni știe care este problema fotbalului românesc
136

36
Eduard Ionescu debutează cu victorie la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
36

3.003
Mircea Lucescu a vrut să plece cu naționala în Slovacia. Mihai Stoichiță: 'Mi-a zis lăsați-mă să mă întorc în cantonament, sunt ok'
3.003

77
Sorana Cîrstea a intrat în Top 30 WTA. Sabalenka rămâne lider
77

47
Jannik Sinner a reuşit 'Sunshine Double'. A câștigat turneul de la Miami, după cel de la Indian Wells
47

155
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
155

55
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
55

376
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
376

32
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
32
















Comentează