Surpriză de proporții: FRF a decis analizarea cererii Voluntariului de participare în Europa

Autor: Andrei Radu

Publicat: 30-05-2017

Actualizat: 30-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dosarul Voluntariului trebuie soluţionat de Departamentul de Licenţiere al FRF până miercuri, ora 17:00, ca să poată fi trimise în termen la UEFA numele echipelor româneşti pentru cupele europene. Dar pentru acest lucru documentele depuse luni de câştigătoarea Cupei României vor fi văzute miercuri de Comisia de Licenţiere.

Iar în cazul unui probabil aviz negativ pentru licenţa UEFA, Voluntari are varianta Apelului. Pe care cu siguranţă îl va face. Şi va fi judecat tot miercuri. Dacă atât primul verdict, cât şi al doilea vor fi negative, echipa antrenată de Claudiu Niculescu se va putea adresa TAS, anunță Digisport.ro.

Citește și: Un fost stelist e ca și plecat de la Dinamo: Nu mai este dorit de Contra

Doi dintre oficialii clubului care a câştigat Cupa României, FC Voluntari, managerul general Dan Leasă şi preşedintele Bogdan Nicolae, au fost la FRF în urmă cu puţin timp, unde au depus solicitarea de analiză a dosarului pentru participarea echipei în Cupa UEFA. Aşa cum puteţi afla din articolul de mai jos, prima decizie trebuie luată de preşedintele Răzvan Burleanu, de la care e nevoie să se primească "verde" pentru ca membrii Comisiei de Licenţiere să dea un verdict.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri