Turcia s-a "abţinut" vineri la votul vizând suspendarea Rusiei din Consiliul Europei ca răspuns la invazia Ucrainei, a indicat ministrul turc de externe, Mevlut Casuvoglu, citat de AFP și Agerpres.
"În cursul votului de la Strasbourg (sediul Consiliului Europei), Turcia a ales să se abţină. Nu dorim să tăiem dialogul" cu Rusia, a justificat Mevlut Casuvoglu într-un interviu acordat postului NTV.
Cu toate acestea, Ankara a considerat în mod repetat "inacceptabilă" invazia rusă a Ucrainei.
Potrivit revistei germane Der Spiegel, Turcia este singurul membru al organizaţiei paneuropene care s-a abţinut, Armenia şi Rusia au votat contra şi restul ţărilor (42), pentru, suspendarea Moscovei.
Azerbaidjanul nu a participat la vot, adaugă săptămânalul fără a preciza sursa.
De la invadarea Ucrainei, este prima sancţiune de acest ordin pronunţată de o organizaţie internaţională din care Rusia este membră.
Turcia, membră a NATO şi cu ieşire la Marea Neagră la fel ca cei doi beligeranţi, face paşi de echilibristică de la începutul ostilităţilor.
Ankara, care şi-a oferit medierea pentru a încerca să evite un conflict între Moscova şi Kiev, încearcă să-şi gestioneze relaţiile cu cele două capitale.
Considerată un aliat al Ucrainei - căreia i-a vândut în special drone militare - este foarte dependentă şi de Rusia, de la care a achiziţionat un sistem de apărare antirachetă, precum şi gaze şi cereale.
Cu toate acestea, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a considerat marţi operaţiunea rusă din Ucraina "inacceptabilă" şi a criticat vineri "lipsa de determinare" a Uniunii Europene şi NATO în sprijinul lor pentru Ucraina.
"Tot ce fac ei este să ofere sfaturi şi recomandări Ucrainei fără a-i oferi un sprijin real", a denunţat şeful statului turc, vorbind de "teatru".
Pe de altă parte, Turcia a refuzat până în prezent să accepte cererea Ucrainei de a închide strâmtoarea Dardanele, deci accesul la Marea Neagră, navelor ruse.
Ankara controlează accesul la Marea Neagră prin Tratatul de la Montreux, semnat în 1936, care garantează libera circulaţie a navelor comerciale pe timp de pace şi îi acordă dreptul de a bloca navele de război în anumite circumstanţe, în special dacă Turcia însăşi este ameninţată.
"Experţii noştri studiază dacă există o stare de război din punct de vedere legal", a făcut cunoscut vineri Mevlut Casuvoglu.
Surpriză neplăcută la votul vizând suspendarea Rusiei din Consiliul Europei: Turcia, țară membră NATO, s-a abținut
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4.659
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
4.659

4.691
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.691

1.896
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.896

17.162
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.162

25.408
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.408

12.271
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.271

24.646
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.646

4.459
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.459

15.917
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
15.917

84.688
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
84.688

12.195
Iranul a prezentat un set de cereri pentru încetarea războiului: Ce vor iranienii
12.195

2.474
STRATEGIA PUTERII INVIZIBILE — NOUA ARMĂ A RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL
2.474

5.160
Criza ascunsă despre care nu vorbește nimeni
5.160
















Comentează