Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURPRIZĂ totală în Germania: Merkel obţine un rezultat istoric

merkel

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservator) a câştigat alegerile organizate în Renania de nord - Westfalia, obţinând o victorie semnificativă în faţa Partidului Social-Democrat (SPD) în landul cel mai populat al Germaniei şi considerat fieful SPD, cu patru luni înaintea alegerilor legislative federale, informează AFP, Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Vezi şi: Fost ambasador al Franţei în România, numit de Macron consilier diplomatic

Vezi şi: Ponta îi taxează pe Iohannis şi Grindeanu: 'Ce stupid, ce Ghinion!'

Sondajele realizate la ieşirea de la urne după încheierea scrutinului de duminică arată că CDU a devansat SPD cu 34,5% din voturi faţă de 30,5%. Este cel mai slab rezultat al social-democraţilor înregistrat până acum în acest land, conform sondajelor difuzate de canalele publice ARD şi ZDF. 

În acelaşi timp, formaţiunea de dreapta naţionalistă Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut 7,5%, ceea ce îi asigură intrarea în cel de-al 13-lea legislativ regional de la înfiinţarea sa, indică exit-pollul ZDF. 

Pentru SPD este cea de-a treia înfrângere la un astfel de scrutin înregistrată începând din martie, ceea ce pune şi mai mult la îndoială şansele social-democraţilor de a o înlocui pe Angela Merkel din funcţia de cancelar la alegerile din septembrie.

Vezi şi: Victorie a la Pirus pentru Nicușor Dan. Tabăra pro-Cioloș preia conducerea USR

După ce liderul social-democrat Martin Schulz demisionat de la conducerea Parlamentului European pentru a prelua preşedinţia SPD, acest partid a crescut în sondaje la începutul anului, ajungând chiar peste CDU. Însă între timp conservatorii au revenit şi în prezent sunt cotaţi cu circa 36% din intenţiile de vot, cu procente cuprinse între 6% şi 8% peste social-democraţi, astfel că Angela Merkel priveşte cu optimism scrutinul din 24 septembrie, când speră să obţină al patrulea mandat în fruntea executivului de la Berlin. 

Peste 13 milioane de alegători - o cincime din electoratul german - au fost chemaţi duminică la urne în landul din vestul republicii federale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.