Avioanele americane de la Baza Mihail Kogăliceanu pornesc în primele misiuni în Orient. Este o informație pe surse publicată de Antena 3, care susține însă că e vorba de misiune de supraveghere și nu de atacuri.
Iranul a avertizat România să nu se implice în război
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că Teheranul îndeamnă țările să nu se implice în război. „Dacă România pune bazele sale la dispoziția Statelor Unite, acest lucru ar echivala cu participarea la o agresiune militară împotriva Iranului”, a declarat Baghaei în cadrul unei conferințe de presă. săptămânale.
Poziția președintelui Nicușor Dan după amenințările Iranului
„Ne uităm la ce a spus Ministerul de Externe iranian cu privire la România. Nu au ameninţat România. Ei au vorbit de consecinţe politice şi juridice. Nu suntem în altă situaţie decât am fost acum o lună, două sau trei. România este apărată, este parte din NATO, are un parteneriat strategic cu SUA şi prin prezenţa suplimentară de trupe americane este mai sigură”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la Bruxelles, după o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.




























Comentează