SURSE Atac șocant al șacalilor în România: Cine e tânăra care a fost găsită sfâșiată pe marginea drumului

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 07-09-2024

Actualizat: 16-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Descoperire macabră în județul Constanța. Trupul  neînsuflețit al unei tinere femei a fost depistat  pe marginea drumului județean 226, între localitățile Sinoe și Mihai Viteazu.  Cadavrul era sfâșiat de șacali. Polițiștii iau în calcul însă toate variantele, inclusiv aceea ca femeia să fi fost deja moartă când trupul fără viață a fost abandonat pe marginea drumului.

 

Cadavrul unei persoane, care pare să fie o femeie tânără, a fost descoperit în urmă cu câteva zile în dreptul unei ferme de păsări din zona Sinoe-Mihai Viteazu de către un bărbat.

Omul care a făcut descoperirea șocantă a observat ceva suspect pe marginea drumului, în timp ce se afla la volan, iar când  a oprit malina,  a avut văzut că este vorba despre trupul unei persoane, sfâșiat, cel mai probabil, potrivit surselor noastre, de șacalii din zonă.

Acesta a anunțat imediat autoritățile.

Criminaliștii și polițiștii s-au deplasat la fața locului imediat pentru a face cercetări.

Potrivit unor surse, de pe trupul tinerei s-au prelevat mai multe probe mostre de sânge.

Anchetatorii nu exclud până acum nicio variantă, inclusiv ca femeia să fi fost ucisă în altă parte și ulterior să îi fi fost aruncat trupul în acea zonă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, se cercetează piste care duc până în județul Timiș. Se pare că ar fi vorba despre o tânără care ar fi dispărută din județul Timiș de câteva zile, când a mers la mare. De la familia tinerei ar fi fost prelevate de asemenea probe de sânge, în vederea identificării ADN.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri