Noua legislație în domeniul pensiilor de serviciu așteaptă în Parlament o decizie finală a coaliției de guvernare, însă varianta finală cu care se va merge mai departe se negociază încă politic pentru că au loc discuții cu Banca Mondială și Comisia Europeană.
Guvernul a elaborat deja un prim proiect de modificare a pensiilor de serviciu, pe care l-a trimis Parlamentului. Acest proiect de lege care se află momentan în Senat a fost realizat inclusiv pe baza unor observații și simulări primite de la Banca Mondială într-un raport preliminar de anul trecut.
În forma actuală din Parlament, legea prevede că în ceea ce privește stabilirea pensiilor militare de stat este „media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie”, în care nu se includ sporuri, diurne sau alte drepturi de acest fel.
Între timp, Banca Mondială a lucrat la forma finală a raportului, iar surse politice susțin că o variantă propusă de specialiștii de la Washington este ca pensiile militarilor să fie 45% din ultimele 12 luni sau 65% din venitul mediu din întreaga carieră.
Potrivit surselor citate, în Guvern se dorește ca indiferent de varianta aleasă, pensiile militare să nu scadă, având în vedere contextul generat de războiul din Ucraina și nevoia ca domeniul militar să rămână atractiv.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că „astăzi şi mâine, din câte ne-a informat ministrul Muncii, Marius Budăi, va avea loc o discuţie cu Banca Mondială atât la Ministerul Muncii, cât şi la Guvern” și „va fi o discuţie şi cu premierul referitoare probabil la forma finală a raportului pe care Banca Mondială trebuie să îl prezinte”.
„Avem timp să dezbatem în continuare şi eu cred că raportul final pe care îl va prezenta Banca Mondială va fi edificator pentru paşii care urmează a fi făcuţi, pentru că este măsură în PNRR", a precizat Radu Oprea.
Purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că de acest proiect nu este responsabil doar Ministerul Muncii, fiind implicate şi ministerele Justiţiei, de Interne şi Apărării Naţionale.
Reforma pensiilor este jalon obligatoriu din PNRR și o „linie roșie” pe care România trebuie să o rezolve pentru a putea primi noi tranșe financiare.
Comentează