Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, la Palatul Victoria, într-o ședință care a fost una extrem de tensionată. Principalul subiect de discuție a fost legat de reforma în administrația locală și centrală, dar nu s-a ajuns la un consens.
Conform surselor noastre, între liderii PSD și Ilie Bolojan au avut loc contre, asta pentru că social-democrații au solicitat să se vină cu un pachet de măsuri care vor reforma atât sistemul administrației locale, cât și sistemul administrației centrale.
PSD a fost de acord cu procentul de 10% la reducerea personalului din adminitrația locală, dar a solicitat ca încă de pe acum să se ia o decizie privitoare la reducerile din administrația centrală.
Cei de la PSD au amenințat că în cazul în care nu se va adopta un pachet cu toate măsurile ”atunci nu va exista niciun acord”.
De asemenea, PSD a solicitat ca în pachetul de reformă în administrația locală și centrală să fie introdus și un pachet de relansare economică.
Bolojan a promis că va corecta OUG 52
Premierul Ilie Bolojan a admis faptul că s-a făcut o mare greșeală în ședința de Guvern cu OUG 52, cea care ajunge să blocheze întreaga administrație locală din România.
În ședința de Guvern, de joi, premierul a promis că lucrurile vor fi îndreptate.
Ședința coaliției a fost atât de tensionată, încât nici măcar nu s-a mai discutat despre fixarea datei pentru alegerile locale la Primăria Capitalei. Dat fiind acest blocaj, este posibil ca alegerile să nu se mai desfășoare în acest an pentru că nu mai este timp de organizare.
Comentează