Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - EȘEC pe linie în negocierile dintre PNL și USR: s-a distrus visul majorității în Parlament

sah

Liderii PNL și USR s-au întâlnit, în această dimineață, pentru a negocia susținerea unui candidat comun la șefia Camerei Deputaților.

Citește și: SURSE - CUTREMUR în Guvern: Carmen Dan, Darius Vâlcov și apropiații lui Dragnea vor fi MAZILIȚI

Surse din apropierea negocierilor ne-au precizat că nu s-a ajuns la niciun rezultat pentru că au realizat că nu reușesc să obțină o majoritate în Camera Deputaților.

De asemenea, cei de la PNL au încercat o discuție și cu UDMR. Maghiarii le-au transmis că îi vor susține, dacă vor obține sprijinul tuturor partidelor de opoziție.

Totodată, negocierile cu Victor Ponta s-au împotmolit pentru că acesta negociază în paralel cu PSD pentru șefia Camerei Deputaților.

Pe cale de consecință, PNL și USR vor merge cu candidați separați. PNL va merge cu propunerea Raluca Turcan, în timp ce USR va merge cu Stelian Ion.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.