Înainte de a pleca la Cotroceni, Klaus Iohannis le-a cerut colegilor din PNL să facă toate demersurile pentru a veni la guvernare, dar să respecte un principiu: să nu primească traseiști în partid. Această decizie a fost formalizată în ședința liderilor PNL, de la începutul acestui an.
Ei bine, se pare că în subterane liberalii au decis să încalce această decizie sau cel puțin să-i dea o interpretare proprie.
”Nu-i vom primi pe cei compromiși, spre exemplu, cum sunt foștii miniștri ai PNL care au plecat la Tăriceanu. Aceia s-au exclus! Nici cei care au plecat la PSD nu mai au o poartă deschisă la noi. În schimb, cei care au plecat fără scandal și sunt valoroși în teriroriu, ar putea fi reprimiți în partid”, ne-au declarat surse din vechiul PNL.
Nici la vechiul PDL nu se stă degeaba, dar aici se schimbă interdicția. ”Da, vom încerca să negociem, că nu se poate altfel. Nu-i vom primi pe cei care au stat în prima linie a PMP, alături de Udrea și de Băsescu. În rest, vorbim cu toți ceilalți”, ne-au precizat surse din vechiul PDL.
Dinspre ambele partide ne-a venit un răspuns asemănător: PSD-iștii de bună credință au ușa deschisă în noul PNL, pentru că asta ar însemna o lovitură cu dublu efect pentru PSD.
Comentează