DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SURSE - Ponta, la o întâlnire cu ambasadorii statelor UE

ponta
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri că el le va scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din Uniunea Europeană despre 'atitudinea incalificabilă' a preşedintelui Traian Băsescu, pentru că refuză să semneze decretele de numire a noilor miniştri, informează AGERPRES. 'Sunt dezamăgit şi regret, voi scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din Uniunea Europeană cu privire la acest fapt şi atitudine incalificabilă a preşedintelui statului român, care ne pune pe noi într-o situaţie delicată, într-o zonă instabilă, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, are nevoie de încredere pe pieţele internaţionale, Banca Naţională are nevoie de un guvern cu care să lucreze. Lucrez la scrisoare, astăzi o voi trimite, l-am informat şi pe premier de dimineaţă, îl informez acum şi pe preşedinte. Mi se pare o abordare profund neconstituţională cea pe care o are preşedintele astăzi iar blocajul pe care îl fac Opoziţia şi Traian Băsescu încalcă toate regulile democratice. Nu există nicio abordare constituţională, articolul 85 spune foarte clar, în 2007, în 2009, când s-au făcut aceste majorităţi, nu am discutat despre această obligativitate (n.r. - un nou program de guvernare) şi domnul preşedinte ne-a spus aseară o poveste la televizor care nu are nicio legătură cu obligaţiile noastre constituţionale', a spus Zgonea la Palatul Parlamentului. Zgonea a adăugat că Opoziţia avea posibilitatea de a ataca Guvernul prin moţiune de cenzură şi că până luni nu va exista nicio şedinţă a plenului reunit, pentru că marţi s-au respectat toate procedurile parlamentare şi constituţionale, iar hotărârea Parlamentului a fost publicată în Monitorul Oficial. 'Preşedintele are obligaţia constituţională să-şi îndrepte atenţia către convocarea miniştrilor care ieri au primit un vot foarte mare al Parlamentului şi să-i pună în funcţie. România are nevoie de stabilitate iar eu, personal, sunt dezamăgit că domnul preşedinte acţionează împotriva voinţei cetăţenilor şi a majorităţii parlamentare', a afirmat Zgonea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.