DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SURSE - Prinde contur un plan vechi în PNL

portalsm.ro
sah

În PNL este degringoladă, după rezultatul dezastruos de la alegerile parlamentare. Alina Gorghiu a demisionat și acum toate privirile în PNL se îndreaptă spre Congresul care va avea loc în martie 2017.

Citește și: Un lider PNL rupe tăcerea: Ce li s-a impus celor din teritoriu direct de la București

În urmă cu ceva mai mult de o lună, PNL a trecut printr-un moment de cotitură. Vasile Blaga a fost chemat la DNA, iar acesta a preferat să se retragă din fruntea partidului. În vâltoarea de atunci, un lider important al vechiului PDL ne-a explicat un plan cu rază lungă de acțiune, un plan care se va verifica în urma Congresului PNL.

”Noi nu avem nicio șansă în interiorul PNL, dacă nu facem ceva. Le lăsăm lor conducerea unică acum, dar stăm în expectativă și așteptăm momentul să preluăm hățurile”, ne explica liderul din fostul PDL.

Acesta ne-a detaliat planul și ne-a precizat că primarii PDL din Ardeal nu vor trage chiar cu tot sufletul în aceste alegeri parlamentare, pentru a conduce la un scor mai prost al partidului. Primarii vechiului PDL au vrut să demonstreze că fără ei partidul nu are nicio șansă, iar rezultatele la parlamentare o dovedesc din plin.

Finalul acestui plan mai vechi ar avea loc la Congresul de unificare al PNL, acolo unde vechiul PDL are de gând să vină ca un bloc unitar și să încerce să pună mâna pe conducerea partidului. ”Doar așa putem să supraviețuim. Avem nevoie de funcțiile cele mai importante, ca să deținem noi controlul, nu liberalii”, a conchis liderul fostului PDL.

Rămâne de văzut dacă acest plan, care s-a pus deja în mișcare, va ajunge să fie unul concretizat la Congresul de unificare al PNL, care va avea loc în martie 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.