DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Suspiciune de infectare cu coronavirus în România - Pacientul a fost internat la Institutul Matei Balş

captură TV
coronavirus China

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Bacău, cu suspiciune de infectare cu coronavirus este adus luni la Institutul Matei Balş din Capitală, pentru teste potrivit news.ro.

Tânărul a fost în China, de unde a revenit în urmă cu câteva zile.

El a avut simptome de gripă şi după câteva zile s-a prezentat la Spitalul Judeţean Bacău.

Tânărul este adus în Capitală, la Instititul Matei Balş, pentru a fi testat.

„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China şi care a venit în Bacău în urmă cu opt zile. A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tuşit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi şi un efect secundar al acestei tuse”, a declarat presei locale Alin Năstasă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bacău.

Managerul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, s-a referit luni la îmbolnăvirile cu coronavirus, afirmând că 70% dintre cazurile de coronavirus nou înregistrate sunt forme uşoare şi medii, iar în cazul în care virusul va apărea în România, Institutul are capacitatea de a-l trata.

În plus, acesta a făcut apel la populaţie să nu caute teste rapide pentru depistarea coronavirusului nou, întrucât acestea nu există.

”Nu există teste rapide, nu încercaţi să căutaţi teste rapide pentru noul coronavirus, nu există nicăieri în lume, se fac teste standard”, a mai spus Streinu-Cercel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.