Sute de amendamente PSD la Legile educației, preluări copy-paste din proiectul Ministerului

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-04-2023

Actualizat: 20-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mare parte din amendamentele depuse de grupul parlamentar PSD la proiectele de Legi ale educației nu vizează deloc modificări majore - ba chiar sute dintre ele sunt preluări de tipul „copy-paste” din proiectul Ministerului Educației, potrivit listei obținute de stiripesurse.ro.

Alte propuneri înaintate sunt superficiale – fie au fost înlocuite unele cuvinte cu sinonimul lor, fie au fost eliminate virgule din proiecte. Toate aceste modificări au fost contorizate – în total, PSD a anunțat că a înaintat 790 de amendamente.

Astfel, multe dintre amendamentele pe care președintele comisiei de învățământ din Parlament, Natalia Intotero, le-a anunțat în cursul zilei de miercuri, nu aduc modificări substanțiale la legile educației.

De exemplu, în numeroase situații (cum ar fi art. 19, art. 27 sau art. 112), parlamentarii PSD au venit cu o modificare: denumirea ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar) este scrisă ARACIP.

Exemple de amendamente care nu modifică nimic

Unele modificări propuse de grupul PSD sunt greu de identificat, în sensul că par identice cu formula Ministerului Educației, cum ar fi:

Varianta Ministerului Educației: „(5) Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), în calitate de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local și județean, elaborează normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor serviciilor publice de transport local și județean, inclusiv în vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1)”.

Varianta propusă de PSD: „(5) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), în calitate de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local şi judeţean, elaborează normele-cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor serviciilor publice de transport local şi judeţean, inclusiv în vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1). Autor:  Grup parlamentar PSD”.

Un alt exemplu în acest sens este seria de amendamente propuse de grupul parlamentar PSD la art. 123 . Și aici, nu avem altceva decât preluări de tipul copy-paste - textul amendamentului fiind identic cu varianta propusă de Ministerul Educației.

De exemplu: „d) în consiliile de administrație ale unităților de învățământ de nivel liceal/postliceal, din cota aferentă părinților, un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani. Autor:  Grup parlamentar PSD

e) în consiliile de administrație ale unităților de învățământ care școlarizează doar nivel postliceal cota aferentă părinților revine reprezentanților elevilor. Autor:  Grup parlamentar PSD

f) în unitățile de învățământ care organizează învățământ liceal tehnologic și postliceal, consiliile de administrație se pot mări cu 2 membri desemnați de operatorii economici parteneri, asociații profesionale partenere, consorții partenere. Reprezentantul desemnat de unul dintre operatorii economici poate avea calitatea de Președinte al consiliului de administrație. Președintele consiliului de administrație este ales dintre membrii acestuia cu majoritate simplă a voturilor. În cazul în care sunt mai mulți operatori economici parteneri, asociații profesionale partenere și consorții partenere, aceștia își desemnează  reprezentanții în consiliul de administrație al unității de învățământ sau pot forma un consiliu reprezentativ care să nominalizeze reprezentanții pe locurile care le sunt alocate. În acest caz, cvorumul de ședință reglementat la lit. a)-c) se mărește cu 1 membru, respectiv 2 membri.  Autor:  Grup parlamentar PSD

Alt exemplu de preluare „copy-paste” este amendamentul la alin. 10 al articolului 74: „(10) DJIP/DMBIP transmit Ministerului Educației, trimestrial și ori de câte ori este nevoie, indicatorii de eficiență și impact pentru PNIMS, precum și modul în care acesta este derulat. Indicatorii de eficiență și impact sunt monitorizați și sunt stabiliți prin ordin al ministrului educației. Autor: Grup parlamentar PSD”.

Dezbaterile parlamentare au început joi dimineață, de la ora 9:00, însă la decizia președintei comisiei, Natalia Intotero, au fost suspendate după aproape două ore și urmează a fi reluate vineri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri