Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de fete, spitalizate după ce au primit vaccinul diftero-tetanic în Guineea Ecuatorială

Operation World
Guineea Ecuatoriala

Sute de fete au fost spitalizate după ce au primit vaccinul diftero-tetanic în şcoli din Bata, capitala economică a Guineei Ecuatoriale, fără a fi raportate decese sau cazuri grave în acest stadiu, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii din această ţară din Africa Centrală, potrivit AFP.

Miercuri, "102 fete din 11 şcoli din Bata au fost internate la spitalul regional Damian Roku Epitie Monanga din Bata cu următoarele simptome: ameţeli, agitaţie, slăbiciune, dureri de cap şi dureri în braţul stâng. Dintre paciente, 99 fuseseră vaccinate între 16 şi 18 mai cu vaccinul diftero-tetanic", a explicat ministrul adjunct al Sănătăţii, Mitoha Ondo'o Ayekaba, într-o declaraţie la televiziunea naţională.

A doua zi, "un total de 223 de cazuri au fost înregistrate la spital, dintre care 190 erau vaccinate şi 33 nevaccinate, prezentând aceleaşi simptome ca în ziua precedentă", a continuat el, adăugând că nu au fost înregistrate cazuri grave sau decese, potrivit Agerpres.

Dintre cele 7.000 de tinere femei vaccinate în cadrul Săptămânii africane de vaccinare din Guineea Ecuatorială cu acelaşi lot de vaccin (D2511), care a ajuns în mica ţară din Africa Centrală în martie 2020, doar 1,4% au avut efecte adverse, potrivit autorităţilor sanitare.

Ministerul Sănătăţii din Guineea Ecuatorială consideră că o "reacţie isterică colectivă" este principala explicaţie pentru acest fenomen.

Cu toate acestea, un grup de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este aşteptat în zilele următoare pentru a analiza lotul de vaccin utilizat şi pentru a stabili o posibilă legătură cu spitalizările.

Vaccinul diftero-tetanic se administrează femeilor tinere aflate la vârsta fertilă pentru a preveni tetanosul neonatal. Vaccinul le protejează atât pe ele şi cât şi pe nou-născutul lor, care încă nu are capacitatea imunitară de a se apăra.

Ca orice vaccin, acesta poate provoca efecte secundare uşoare, cum ar fi durerile de cap sau de braţ. De asemenea, mai rar însă, vaccinul poate provoca ameţeli, greaţă şi slăbiciune, care dispar între 24 şi 48 de ore de la administrare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.