Sute de oi filmate când trec prin centrul Alexandriei, blocând traficul

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 12-12-2019

Actualizat: 12-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sute de oi au trecut prin centrul reședinței județului Teleorman, Alexandria, blocând traficul. Imaginile au fost filmate de către un localnic și au devenit virale pe Internet. Un fost viceprimar scrie că Alexandria a fost inițial un târg, dar acum „ne pute pe la nas când vedem un animal pe străzi”, scrie Mediafax.

În filmare se văd sute de animale tranzitând o zonă foarte circulată a orașului.

La un moment dat, oile au traversat strada la culoarea roșie a semaforului, punându-i în dificultate pe pietoni.

Citește și: Șocant - un bărbat și-a omorât iubita în bătaie

Oile erau mânate de un cioban, care încerca să le direcționeze către ieșirea din oraș.

Fostul viceprimar al orașului, Ionuț Neacșu, a scris pe Facebook că situația nu este deloc ieșită din comun, de vreme ce Alexandria a fost, inițial, un târg.

„Orașul Alexandria a luat ființă ca târg, principala activitate era negoțul cu animale vii și cereale, așa s-a dezvoltat acest oraș, acum ne pute pe la nas când vedem un animal pe străzile urbei", a scris fostul viceprimar al Alexandriei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri