Svitolina, din nou campioană la Strasbourg

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 27-05-2023

Actualizat: 27-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: wtatennis.com

Svitolina, din nou campioană la Strasbourg.

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina (508 WTA) a cucerit sâmbătă titlul la turneul WTA 250 de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 225.480 de euro, după ce a învins-o în finală pe rusoaica Anna Blinkova (66 WTA), în două seturi, 6-2, 6-3, informează Agerpres.

Pentru Svitolina, campioană la Strasbourg şi în 2020, este primul trofeu adjudecat în circuitul WTA după pauza de un an în care a născut o fetiţă.

Sâmbătă, Svitolina s-a impus după doar o oră şi jumătate în faţa rusoaicei, campioana en titre de la Transylvania Open.

În semifinale, Svitolina o învinsese pe franţuzoaica Clara Burel (122 WTA) cu 4-6, 7-5, 6-3. Franţuzoaica debutase în turneu cu o victorie în faţa Soranei Cîrstea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri