SVN Credit Romania a intermediat finanţări de 232 milioane euro, în creştere cu peste 150 de procente, în 2024

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 06-03-2025 10:13

Actualizat: 06-03-2025 12:13

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Capital

Compania de consultanţă şi intermediere financiară SVN Credit România a intermediat finanţări în valoare de 232 de milioane de euro în 2024, în creştere cu 152% comparativ cu rezultatul înregistrat în anul anterior, a anunţat compania, printr-un comunicat.



Unul dintre factorii principali care au dus la înregistrarea acestei creşteri a fost reprezentat de extinderea companiei la nivel naţional, în 2024 fiind deschise opt noi birouri regionale, astfel încât SVN Credit a ajuns astăzi la o reţea de 18 birouri la nivel naţional.

Valoarea medie a unei finanţări ipotecare intermediate în 2024 a fost de 90.000 de euro, similară cu rezultatul înregistrat în anul anterior.

"Pentru 2025 ne-am propus să creştem volumul de finanţări acordate cu cel puţin 50%, urmând să deschidem minimum patru-cinci birouri noi la nivel regional, pentru a acoperi cât mai bine piaţa de creditare din România. În plus, ne dorim să devenim cel mai mare furnizor de servicii financiare de pe plan local, indiferent de tipul de finanţare vizat de către un potenţial client, fie el o persoană fizică sau o companie", a afirmat Cătălin Marin, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, citat în comunicat.

Compania a oferit consultanţă pentru finanţări corporate şi pentru IMM-uri în valoare de 15 milioane de euro şi şi-a extins activitatea în 2024 şi pe segmentul de asigurări destinate imobilelor.

"2025 va fi un an foarte bun pentru piaţa ipotecară din România. Estimăm că cererea pentru credite ipotecare şi alte tipuri de finanţări va înregistra o creştere mai pronunţată, în special din a doua jumătate a anului, pe măsură ce concurenţa din sectorul bancar se va înteţi pentru dobândirea unei cote de piaţă cât mai semnificative", a adăugat Alexandru Apostol, managing partner în cadrul companiei.

În 2024 au fost acordate în total, la nivel naţional, credite ipotecare în valoare de 9,2 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, citate în comunicat, în creştere cu 42% comparativ cu anul 2023, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările. Numărul caselor şi apartamentelor vândute în 2024 la nivel naţional a crescut cu 6,6% comparativ cu 2023, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

SVN Credit Romania este compania de intermediere financiară din cadrul consultantului imobiliar SVN Romania, una dintre cele mai importante companii de profil de pe piaţa locală şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul imobiliar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri