Tánczos Barna explică variantele prin care România va putea să atingă ţintele de deficit asumate

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-05-2025 05:09

Actualizat: 28-05-2025 08:09

Article thumbnail

Sursă foto: Tanczos Barna/ Facebook

Ministrul finanţelor Tánczos Barna a avertizat că România va putea atinge ţintele de deficit asumate numai prin reducerea cheltuielilor, crearea unui stat mai suplu şi măsuri ferme, informează Rador Radio România.

Execuţia bugetară din primele patru luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru menţinerea ritmului investiţional şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă, a avertizat ministrul într-o postare pe Facebook.

Diferența dintre venituri și cheltuieli a fost de 55 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%, a explicat Tánczos Barna. El a adăugat că cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanțiale, chiar și într-o perioadă marcată de provocări.

Totuși, e nevoie de un angajament mai ferm pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli, a conchis Tánczos Barna.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri