DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Taiwanul face o demonstrație de forță după tensiunile cu China - A fost prezentat cel mai avansat avion de luptă

focustaiwan.tw
F-16, Taiwan, avioane de luptă

Taiwanul şi-a prezentat miercuri cel mai avansat avion de luptă - de tip F-16V, de fabricaţie americană, echipat cu rachete -, într-o rară demonstraţie nocturnă, în urma unor manevre militare fără precedent pe care China le efectuează în largul coastelor taiwaneze, relatează AFP, potrivit news.ro.

Beijingul a efectuat timp de mai multe zile exerciţii aeriene şi maritime în Strâmtoarea Taiwan, luna aceasta, în urma unei vizite, la începutul lui august, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite Nancy Pelosi pe insulă, urmeată , două săptămâni mai târziu, de vizita unei delegaţii din cadrul Congresului american.

Taiwanul a efectuat propriile manevre militare, simulând o apărare împotriva unei invazii a Chinei.

Miercuri, un avion de tip F-16V - o versiune îmbunătăţită şi mult mai sofisticată a aeronavei de tip F-16, care datează din 1990 - a fost dotată cu rachete antinavă de fabricaţie americană, în cadrul unui exerciţiu de ”pregătire de luptă”, la o bază aeriană din comitatul Hualien, în estul Taiwanului.

Şase avioane de tip F-16V - două înarmate cu rachete - au decolat în misiuni de recunoaştere pe timp de noapte şi de antrenament, anunţă armata taiwaneză.

”Împotriva ameninţărilor recente ale exerciţiilor militare ale forţelor comuniste chineze, noi am rămas vigilenţi şi am stabilit conceptul de «câmpuri de bătălie oriunde şi de antrenament oricând» (...), pentru a asigura securitatea naţiunii”, subliniază într-un comunicat armata taiwaneză.

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei intervenţii militare a Chinei, care îşi revendică suveranitatea pe această insulă ce se bucură de un regim democratic, pe care este pregăttă să o cucerească prin forţă dacă este necesar.

Taipeiul acuză Beijingul de faptul că a folosit vizita lui Nancy Pelosi - demnitarul american de cel mai înalt rang care a vizitat insula în ultimele decenii - ca pe un pretext pentru a lansa manevre care să-i permită să facă repetiţii în vederea unei invazii.

Insula şi-a moderinat în ultimii ani flota îmbătrânită de avioane de vânătoare, pe fondul unor temeri tot mai mari cu privire la o acţiune militară a Chinei şi unor presiuni constante ale unor incursiuni chineze tot mai frecvente în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ).

În noiembrie, un prim escadron de avioane de tip F-16V a fost desfăşurat de către Forţele aeriene taiwaneze.

Un acord privind livrarea acestui tip de avion a fost aprobat de către Guvernul preşedintelui american de la acea vreme, Donald Trump, iar succesorul său Joe Biden a menţinut susţinearea Taiperiului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.