Taiwanul se va alătura "ţărilor democratice" în aplicarea de sancţiuni împotriva Rusiei asupra invaziei Ucrainei, a anunţat vineri guvernul insulei cu cel mai mare producător de cipuri pe bază de contract din lume TMSC, adăugând că va respecta toate regulile de control privind exporturile, relatează vineri Reuters, conform AGERPRES.
Criza este urmărită atent de Taiwan, revendicat de China ca teritoriu propriu şi care s-a confruntat cu creşterea presiunii militare din partea Beijingului în ultimii doi ani.
"Condamnăm foarte aspru un astfel de act de invazie şi ne vom alătura ţărilor democratice pentru a impune împreună sancţiuni", a declarat premierul Su Tseng-chang reporterilor la Taipei, fără a oferi detalii.
Ministrul economiei din Taiwan Wang Mei-hua a spus că insula "va examina atent" exporturile către Rusia şi "se va coordona" cu aliaţi nespecificaţi în acţiuni ulterioare. Nici ea nu a elaborat.
Ministerul de Externe a declarat într-un comunicat că insula, care este cheia lanţului global de aprovizionare cu semiconductori, "se va coordona îndeaproape cu Statele Unite şi cu alte ţări cu idei similare pentru a adopta măsuri corespunzătoare şi elibera Ucraina de ororile războiului".
Întrebat despre sancţiuni, Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), un furnizor major al Apple Inc şi cea mai valoroasă companie din Asia cotată la bursă, a spus că va urma regulile de control al exporturilor.
Rusia nu este o piaţă majoră pentru mărfurile din Taiwan. Comerţul Taiwanului cu Ucraina şi Rusia a reprezentat fiecare mai puţin de 1% din totalul său, arată datele guvernamentale.
Contractul de gaze naturale al insulei cu Rusia urmează să expire în martie şi Taiwanul îşi va diversifica aprovizionarea, a declarat joi Ministerul Economiei.
Premierul Su a promis că va apăra suveranitatea şi siguranţa Taiwanului şi a spus că unele "forţe străine" lucrează pentru a lega situaţia Taiwanului de cea din Ucraina, în ceea ce Taipeiul vede ca o campanie de "război cognitiv" şi dezinformare.
Guvernul Taiwanului a declarat că insula şi Ucraina sunt fundamental diferite din punct de vedere al mediului geostrategic şi geografic şi al importanţei în lanţurile de aprovizionare internaţionale.
Taiwanul se va alătura 'ţărilor democratice' în sancţionarea Rusiei
București
0°C
Articole Similare

90
Vești proaste pentru unii români: aproape 30 de curse din Orientul Mijlociu au fost anulate (lista)
90

585
VIDEO Emmanuel Macron devine „jucător” în războiul din Orientul Mijlociu: sprijin total pentru Liban, amenințări voalate pentru Hezbollah și Israel
585

21
Criza din Iran poate aduce creșterea prețurilor la energie electrică în Europa și problemele industriei
21

39
Un petrolier rusesc de GNL își schimbă ruta, după ce o navă similară a fost atacată în largul Libiei
39

2.079
Trump a anunțat cel mai negru scenariu pentru războiul cu Iranul: „Când mergi la război, unii oameni vor muri” / Noile obiective setate de liderul de la Casa Albă
2.079

76
Orientul Mijlociu fierbe, prețurile explodează! De ce fluctuațiile preșurilor la gaze sunt doar un foc de paie (deocamdată)
76

556
Zelenski acuză: „Moscova ar putea înarma Iranul! Dronele Shahed au componente rusești”
556

1.444
VIDEO Noapte de panică la Beirut: explozii puternice după atacuri israeliene / Hezbollah ripostează și cere evacuări
1.444

53
Pană totală de curent în Irak. Cauza este încă necunoscută
53

3.571
Scenariul care îngrozește Orientul Mijlociu: cum ar putea Iranul să provoace un dezastru cumplit în regiune
3.571

2.427
Cu liderul său suprem eliminat, Iranul ripostează disperat, în timp ce Rusia și China privesc tăcute
2.427

2.447
'Acesta este terorism de stat şi extorcare': 7 angajați bancari ucraineni, transformați în 'ostatici' de statul maghiar. Acuzații grave de la Kiev
2.447

1.965
Decizie majoră: motivul pentru care Franța trimite blindate în Liban
1.965

















Comentează