Tales of Dunk and Egg, bazat pe o serie de romane ale lui George R. R. Martin, în pregătire la HBO

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-01-2021

Actualizat: 22-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O adaptare „Tales of Dunk and Egg”, bazată pe o serie de romane scrise de George R. R. Martin, a cărei acţiune are loc înainte de evenimentele din „Game of Thrones”, este pregătită de HBO, informează Variety, potrivit news.ro.

Proiectul se află în faza de dezvoltare. Acţiunea este plasată cu 90 de ani înaintea celei din „Game of Thrones” şi e centrată pe aventurile lui Ser Duncan the Tall (Dunk) şi ale tânărului Aegon V Targaryen (Egg). Momentan, niciun scenarist nu este implicat în proiect.

Citește și: SURSE Fostul prim-ministru Tăriceanu începe PELERINAJUJL la DNA-A pus pe masa procurorilor bunuri pentru acoperirea sechestrul de 800.000 dolari pus de Direcție

Martin a publicat, până în prezent, trei romane în seria „Tales of Dunk and Egg” - „The Hedge Knight” (1998), „The Sworn Sword” (2003) şi „The Mystery Knight” (2010). În 2015, cele trei au fost publicate împreună sub numele „A Knight of the Seven Kingdoms”.

Potrivit unor surse, proiectul este prioritar pentru HBO, căutând să construiască acelaşi succes pe care l-a avut „Game of Thrones”.

Reprezentanţii reţelei şi cei ai lui Martin au refuzat să comenteze.

Dacă proiectul va deveni serial, va fi al doilea prequel „Game of Thrones” care ajunge să fie realizat. În prezent, HBO pregăteşte serialul „House of the Dragon”, care ar urma să fie lansat în 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri