Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibani şi reprezentanţi afgani se angajează la Doha să stabilească o foaie de drum a păcii

AP
talibani

Talibani şi diverşi oficiali afgani de rang înalt au încheiat un dialog politic la Doha prin care s-au angajat să stabilească o ”foaie de drum a păcii” în Afganistan, relatează AFP potrivit news.ro.

Participanţii - care au convenit asupra unei scăderi a nivelului violenţei în ţară - au publicat luni noaptea un comunicat în care se angajează să traseze o ”foaie de drum a păcii” care să aibă la bază deschiderea unui proces de pace controlat, întoarcerea persoanelor deplasate în ţară şi neamestecul puterilor regionale în Afganistan.

Textul prevede de asemenea ”garantarea drepturilor femeilor în domeniile politic, social, economic, educaţie şi cultură, conform cadrului islamic al valorilor islamice”.

”Acesta nu este un acord, este o fundaţie în vederea demarării discuţiilor”, a declarat AFP Mary Akrami, directoarea executivă a Reţeleo Femeilor Afgane. ”Lucrul bun este că cele două părţi au fost de acord”, a apreciat ea.

Declaraţia - de 700 de cuvinte -, salutată prin aplauzele participanţilor către ora 21.00 GMT (marţi, 0.00, ora României), a fost citită în limba pashtună de către Amir Khan Mutaqi, un fost ministru în regimul talibanilor (1996-2001) şi în dari de către Habiba Sarabi, vicepreşedinta Înaltului Consiliu Afgan al Păcii, înfiinţat de către fostul preşedinte afgan Hamid Karzai.

Această întâlnire - co-organizată de către Germania şi Qatar şi care a început duminică - a avut loc în momentul în care Statele Unite caută să se dezangajeze din Afganistan, după 18 ani de intervenţie militară - cel mai lung război din istoria lor.

Aproximativ 70 de delegaţi afgani au fost prezenţi la Doha - talibani, membri ai Guvernului şi elitei politice, inclusiv din opoziţie, reprezentanţi ai societăţii civile şi presei, dar şi femei.

Emisarul special al Qatarului în lupta împotriva terorismului, Mutlaq al-Qahtani, a anunţat anertior ”progrese” realizate de fiecare parte.

”Suntem sincer surprinşi de seriozitatea celor două tabere şi de angajamentul lor de a pune capăt conflictului”, a declarat el pentru AFP.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo şi-a exprimat duminică satisfacţia faţă de organizarea acestui dialog şi a lăudat ”guvernul (afgan), societatea civilă, femeile şi talibanii” pentru participare.

Washingtonul depune un efort intens pentru a smulge un acord politic cu talibanii înaintea alegerilor prezidenţiale afgane, prevăzute la 28 septembrie şi cu scopul de a deschide calea unei retrageri a trupelor americane, venite în ţară în 2001, aşa cum vrea Donald Trump.

”CONDIŢIILE PĂCII”

Potrivit coorganizatorilor din Qatar, obiectivul acestor discuţii era să traseze ”o foaie de drum a viitorului Afganistanului”.

Aceasta a fost cea de a treia reuniune de acest fel, după două întâlniri la Moscova, în februarie şi mai.

”Scopul este să negocieze pentru a se pune de acord între ei asupra condiţiilor păcii”, declarat duminică pentru AFP negociatorul american Zalmay Khalilzad.

Întâlnirile interafgane se desfăşoară fără participarea directă a Statelor Unite şi fără să fie prezent vreun reprezentant al Guvernului de la Kabul, în pofida faptului că acesta este recunoscut internaţional. Reprezentanţi ai Guvernuluii afgan asistă ”numai în calitate personală”.

Talibanii refuză să negocieze cu preşedintele afgan Ashraf Ghani.

Puţine informaţii s-au aflat din prima zi a întâlnirilor, însă, potrivit unei delegate, Asila Wardak, membră a Înaltului Consiliu pentru Pace (HPC) - o instanţă de reconciliere afgană - ”toată lumea insistă asupra unui armistiţiu”.

Orice acord de pace cu afganii se bazează pe patru piloni - un armistiţiu permanent, retragerea forţelor americane, asigurarea că Afganistanul nu va deveni un sanctuar al unor grupări insurgente şi un dialog interafgan.

FEMEI ŞI MINORITĂŢI

Potrivit delegatei HPC Asila Wardak, talibanii au discutat ”despre rolul femeilor, dezvoltării economice şi despre rolul minorităţilor” în orice soluţionare a conflictului.

Această întâlnire interafgană a avut loc în urma unei ultime runde de negocieri directe între americani şi talibani, în ultimele zile, la Doha - ”cea mai productivă” de până în prezent potrivit lui Khalilzad.

”Noi vrem un Afganistan stabil”, a declarat el luni presei .

Un purtător de cuvânt al talibanilor la Doha, Suhail Shaheen, s-a declarat de asemenea ”fericit de progresele” realizate.

Negocierile bilaterale între americani şi talibani se reiau marţi, după o pauză de două zile.

Pe teren, talibanii - care se consideră în poziţie de forţă - îşi continuă operaţiunile.

Un atentat sinucigaş revendicat de către talibanii s-a soldat cu 12 morţi şi peste 50 de răniţi - inclusiv zeci de copii - duminică, la Ghazni, un oraş situat în estul Afganistanului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.