Talibanii anunță că își retrag garanția de securitate pentru Crucea Rosie în Afganistan

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 16-08-2018

Actualizat: 16-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Talibanii au anunţat miercuri că îşi retrag garanţia de securitate pentru Crucea Roşie în Afganistan, după ce au acuzat organizaţia că a neglijat prizonieri aflaţi în greva foamei la închisoarea Pul-e Charkhi din Kabul, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit talibanilor, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) nu a făcut presiuni asupra oficialilor închisorii de a asigura îngrijiri medicale adecvate pentru cei aflaţi în greva foamei. 

"De aceea, Emiratul islamic al Afganistanului anunţă retragerea angajamentului de securitate pe care şi l-a luat faţă de Crucea Roşie internaţională pentru activităţile ei în Afganistan", se menţionează într-un comunicat. 

"Prin urmare, emiratul islamic nu garantează protecţia vieţilor şi a proprietăţilor lor până nu ajung la un acord cu emiratul pentru a-şi corecta acţiunile", se mai precizează în textul citat. 

Purtătoarea de cuvânt a ICRC Sanela Bajrambasic a declarat că reprezentanţii Crucii Roşii au vizitat luni închisoarea Pul-e Charkhi pentru a monitoriza serviciile medicale asigurate deţinuţilor în greva foamei şi a le furniza soluţiile intravenoase necesare.

Citește și: SUA și Mexic vor înființa o echipă comună pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri

Ca organizaţie neutră, ea a spus că Crucea Roşie nu a adoptat nicio poziţie asupra motivelor sau scopurilor grevei foamei şi nu a încercat să-i convingă pe deţinuţi să renunţe la protest şi nici autorităţile să le accepte revendicările. 

Ea a mai precizat că Crucea Roşia a încercat să construiască relaţii cu toate părţile implicate în conflictul din Afganistan, unde a lucrat peste 30 de ani. 

"Ne bazăm pe părţile implicate să ne permită să lucrăm în siguranţă pentru a proteja şi acorda asistenţă victimelor conflictului. Acesta este singurul nostru obiectiv", a spus ea. 

Ea a spus că organizaţia pe care o reprezintă va discuta direct cu talibanii şi nu va comenta public situaţia. 

Crucea Roşie a anunţat anul trecut că îşi reduce operaţiunile în Afganistan după ce mai multe persoane din personalul său au fost ucise în atacuri, notează Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri