Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii au revendicat un prim atac de la decretarea armistiţiului în Afganistan: Cel puţin 14 oameni au murit

AP
talibani

Cel puţin 14 membri ai forţelor afgane au fost ucişi vineri în estul ţării, conform guvernului, în primul atac revendicat de insurgenţii talibani de când au decretat un armistiţiu care a expirat marţi seară şi despre care nu au spus dacă este prelungit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Noaptea trecută, mujahedinii au desfăşurat atacuri asupra unor avanposturi ale inamicului recent create (...) în provincia Paktia", care au fost "distruse", a scris purtătorul lor de cuvânt, Zabihullah Mudjahid, adăugând că 14 soldaţi afgani au fost ucişi şi unul a fost capturat.

"Inamicul a încercat recent să se extindă în teritoriile mujahedinilor", a justificat el atacurile în acest text.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării a vorbit despre 14 persoane ucise şi trei rănite în rândurile sale când "talibanii au încălcat armistiţiul în această noapte, atacând un avanpost al poliţiei de frontieră".

Atacul a fost respins, iar insurgenţii au suferit "pierderi grele", a transmis ministerul, în timp ce talibanii au afirmat că în rândurile lor nu s-au înregistrat decât două decese.

Potrivit guvernatorului districtului Dande Patan, unde s-a produs atacul, un "mare" număr de talibani au desfăşurat un atac asupra unui avanpost al poliţiei de frontieră şi al armatei afgane.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

După ore de lupte "intense", 15 membri ai forţelor de securitate şi 20 de talibani au fost ucişi, a declarat Eid Mohammad Ahmadzai pentru AFP.

Este pentru prima dată când talibanii revendică un atac, la trei zile după expirarea unui armistiţiu pe care l-au decretat sâmbătă cu ocazia încheierii Ramadanului şi care a fost în mare parte respectat de duminică până marţi, când era programat să ia sfârşit.

Zilele de miercuri şi de joi au fost totuşi mai calme decât de obicei, în ciuda unor atacuri aeriene urmate de un asalt la sol al armatei afgane în provincia Zaboul (sud), care a făcut 18 morţi printre "inamici", potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei provinciale.

Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost apoi ucişi joi în două atacuri imputate talibanilor de către autorităţi, însă acestea nu au fost revendicate.

Cele două tabere continuă în paralel discuţiile în jurul unui schimb de prizonieri - până la 5.000 de talibani contra 1.000 de membri ai forţelor afgane - inclus în acordul dintre SUA şi talibani semnat la sfârşitul lunii februarie la Doha, dar neratificat de Kabul, care prevede retragerea trupelor străine din Afganistan în interval de 14 luni, în schimbul unor garanţii de securitate de la insurgenţi.

Autorităţile afgane au eliberat luni şi marţi o mie de prizonieri talibani, în speranţa de a ajunge la o prelungire a armistiţiului.

Joi, 80 de poliţişti şi soldaţi afgani au fost eliberaţi în nordul ţării de către insurgenţi, potrivit lui Suhail Shaheen, un alt purtător de cuvânt al lor. Cele două tabere au confirmat discuţii joi la Kabul pe acest subiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.