Tânăr din Tulcea agresat cu o rangă în cap în urma unui conflict în trafic

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 26-10-2023

Actualizat: 26-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: antena3 cnn

Un tânăr de 23 de ani a fost lovit cu o rangă în cap, joi, în urma unui scandal în trafic între părinții acestuia și un alt șofer. Agresorul are dosar penal.

O femeie a sunat la 112 și a reclamat scandalul în care au fost implicați soțul și fiul său, precum și un alt șofer, conform mediafax.

Jandarmii tulceni au găsit la locul indicat doar persoanele reclamante.

„Un bărbat în vârstă de 45 de ani a declarat faptul că se afla împreună cu fiul în vârstă de 23 de ani și soția în mașină, iar la un moment dat, din cauza unor neînțelegeri în trafic, un alt bărbat a coborât din mașină, i-a spart parbrizul mașinii cu o rangă și l-a lovit în zona capului pe fiul acestuia, după care a fugit de la fața locului”, transmite, joi, Jandarmeria Tulcea.

Tânărul a primit îngrijiri medicale imediat, fiind în afara oricărui pericol, conform declarațiilor reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Tulcea.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat agresorul, stabilind că scandalul a pornit de la o neînțelegere mai veche între persoanele implicate în eveniment.

În acest caz a fost au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe și distrugere.

Cercetările sunt continuate de către colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri