O tânără de 19 ani a fost reclamată de tatăl ei la poliție după ce i-ar fi furat din locuință bani și bunuri în valoare de aproximativ 300.000 de lei. Fata este cercetată în stare de libertate pentru furt între rude, informează IPJ Gorj, potrivit mediafax.
Polițiști au fost sesizați vineri de un bărbat de 47 de ani din localitatea Bengești Ciocadia cu privire la faptul că în luna iulie a anului curent, fiica sa în vârstă de 19 ani, din Târgu Cărbunești, i-ar fi sustras din locuință suma de 1.450 de euro și mai multe bijuterii din aur, creându-i acestuia un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt între rude.
Oamenii legii au identificat tânăra de 19 ani și au reușit recuperarea unei părți semnificative din prejudiciul creat, constând în bijuterii din aur care au fost restituite bărbatului.
Față de persoana bănuita de comiterea faptei s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, aceasta fiind cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude.




























Comentează