Țara europeană care ține sub control pandemia de COVID-19! Fotbalist român: 'Oamenii sunt mai responsabili"

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 02-05-2020

Actualizat: 02-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Slovacia a raportat până pe 30 aprilie numai 1.396 de cazuri de COVID-19, iar fundașul Bogdan Mitrea (32 de ani), legitimat la Spartak Trnava, a explicat cum au reușit țările din Europa Centrală să țină sub control pandemia.

"Nu mi-a fost așa greu în această perioadă, deoarece am putut să mă antrenez în aer liber. Aici putem să ieșim afară când vrem. Am preferat să rămân în Slovacia, situația fiind mai bună decât în România.

Citește și: Marcel Vela anunță condițiile în care ar putea fi deschise frizeriile și cabinetele stomatologice, după 15 mai

Cu siguranță oamenii sunt mai responsabili aici, iar măsurile au fost luate din timp și s-au dovedit a fi eficiente. Zilele trecute s-a stabilit să se reia campionatul la începutul lunii iunie, desigur în funcție de evoluția pandemiei.

La un moment dat lucrurile vor reveni la normal, dar în viitorul apropiat fotbalul va fi puțin mai diferit", a spus Bogdan Mitrea, pentru Digi Sport, aflat din vară la Spartak Trnava.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri