Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu, acuzat că strică imaginea României

robu_tariceanu

Primarul Timişoarei este de părere că demersul lui Tăriceanu de suspendare a lui Băsescu este o manevră coordonată de PSD.

„Proiectul domnului Călin Popescu-Tăriceanu - agreat, desigur, de şefii săi din PSD: Victor Ponta, Ilie Sârbu etc. -, de nouă suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, de data aceasta printr-un referendum organizat simultan cu turul I al alegerilor prezidenţiale, este un demers de un ridicol greu de depăşit. Dar, mult mai grav decât atât, el este, în acelaşi timp, unul de o parşivenie rară, menit, ca şi amnistiile fiscale, ca şi "ordonanţa", ca atâtea altele, să altereze alegerile prezidenţiale în favoarea lui Victor Ponta. Ştiţi foarte bine, domnule Tăriceanu, că cetăţenii acestei ţări nu trebuie să-şi voteze preşedintele, la 25 de ani de la Revoluţie, în funcţie de cum se poziţionează el faţă de preşedintele aflat la sfârşit de mandat, indiferent cum s-ar numi el! Ei trebuie să aleagă în funcţie de calităţile intrinseci ale candidaţilor, de viziunea, obiectivele şi proiectele lor. De ce bruiaţi o astfel de alegere?”, spune Nicolae Robu.

Robu îl mai acuză pe Tăriceanu că strică imaginea României în lume, printr-un comportament nedemn de înaintaşii săi liberali. „Chiar nu vă daţi seama ce imagine de primitivism va avea România în ochii lumii civilizate, după o asemenea nouă "ispravă"? Nu vă apasă, nici un pic, faptul că aţi stat, totuşi, pe-acelaşi scaun pe care-au stat Brătienii, I.G. Duca şi ceilalţi liberali iluştri, domnule Călin Popescu-Tăriceanu?”, mai declară Robu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.