DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tăriceanu: 'Dimensiunea incluzivă a statului român - europenizată aproape complet; nu şi dimensiunea coercitivă a statului'

tariceanu ateneu

Este corect să spunem că dimensiunea incluzivă a statului român, reprezentată de administraţia publică, de sistemul de sănătate, educaţie, muncă şi serviciile sociale, a fost europenizată aproape complet, dar nu se poate spune acelaşi lucru şi despre "dimensiunea coercitivă a statului", a declarat, joi, la Ateneul Român, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, informează Agerpres.

"Este corect să spunem că dimensiunea incluzivă a statului român, reprezentată de administraţia publică, de sistemul de sănătate, educaţie, muncă şi serviciile sociale, a fost europenizată aproape complet. Totuşi nu pot spune acelaşi lucruri despre dimensiunea coercitivă a statului. Ca reminiscenţă a trecutului comunist, unele instituţii şi factori de decizie încă se agaţă de puterea de care s-au bucurat anterior", a afirmat Tăriceanu.

El a adăugat că "aceşti actori pur şi simplu au înlocuit ideologia legalităţii socialiste cu cea a statului de drept, păstrându-şi obiceiurile şi făcând apel la aceeaşi lipsă de asumare de care s-au bucurat colectiv înainte de 1989".

"Sper că în timpul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, autorităţile ţării mele vor face mai multă lumină asupra acestui paradox. Sunt încrezător că vor clarifica, pentru public, care sunt instituţiile care au fost transformate indisputabil în spiritul european şi care instituţii se mai ţin încă de trecut, uneori sub o deghizare europeană. Astfel de clarificări ar trebui să le ofere destule motive partenerilor noştri europeni ce iau decizii atât la Bruxelles, cât şi în statele membre, să lase în urmă câteva dintre concepţiile greşite şi prejudecăţile legate de viaţa publică din România", a spus Tăriceanu în discursul ţinut în limba engleză.

Preşedintele Senatului i-a îndemnat pe cei implicaţi în Preşedinţia Consiliului UE să fie conştienţi de moştenirea lăsată de fondatori.

"Acum 70 de ani, părinţii noştri fondatori au creat Europa ca pe o comunitate, nu ca pe o simplă organizaţie internaţională sau o asociere de state. În acest spirit, uniunea noastră a fost sau, mai bine spus, ar fi trebuit să fie de atunci o comunitate de comunităţi, un parteneriat între guverne, societăţi şi cetăţeni bazată pe încredere, solidaritate şi respect reciproc", a evidenţiat el.

Citește și: Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat că SUA şi aliaţii vor expulza 'fiecare soldat iranian' din Siria

Preşedintele Senatului a adăugat că părinţii fondatori ai UE "au avut viziunea unei Europe libere de orice formă de politică dictată sau de aroganţă naţională sau birocratică, o Europă fără o putere conducătoare şi cei de rangul doi, care o urmează".

În context, el a afirmat că alegerile europene ce vor avea loc curând reprezintă "o oportunitate excelentă pentru a face visul fondatorilor noştri să devină realitate".

"Să facem Uniunea Europeană complet liberă pentru democraţie şi liberă, în sfârşit, de dirijism politic şi populism", a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.