Tăriceanu, ironizat de CTP: Faptul că poți să îți dai importanță la TV întârzie Alzheimerul

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 09-06-2015

Actualizat: 10-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Digi24:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a ironizat pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care s-a remarcat, în ultimele zile, prin declarații privind un presupus atac al justiției la adresa Parlamentului. „La vârsta asta, faptul că poți să ai o funcție de genul ăsta, președinte al Senatului, să îți dai importanță la televizor, vorbind, îmbunătățește circulația periferică, tranzitul intestinal, mai scade tensiunea arterială, întârzie Alzheimerul. Deci la asta e bună funcția”, spus Cristian Tudor Popescu. „E un ins care nu poate trăi fără genul acesta de închipuire, de aparență. Trebuie să apară și el undeva ca mare șef. Altfel, cred că ar cădea într-o depresie groaznică dacă n-ar mai avea nicio funcție, dacă ar rămâne doar Călin, fără file de poveste”, a adăugat jurnalistul. C. T. Popescu a mai spus că există și un alt motiv pentru care președintele Senatului îl susține pe premierul Victor Ponta în disputa cu DNA. „Este și această înclinație pe care a avut-o liberalul Călin Popescu Tăriceanu pentru structurile reziduale comuniste. A fost premier al României, ani de zile, cu sprijinul direct și limpede al PSD-ului”, a precizat Cristian Tudor Popescu.

România Liberă:

Victor Ponta supraviețuiește în fruntea Guvernului pe timp de împrumut. Credibilitatea sa a fost sfărâmată încă de la scandalul plagiatului. Pentru acuzația de plagiat alți lideri politici europeni au demisionat pentru a nu arunca o pată asupra onoarei guvernelor și a țărilor lor și în felul acesta și-au salvat propria onoare. În lumea civilizată nu se produc crize constituționale grave cum este cea din vara anului 2012, dar când ești responsabil de o asemenea criză care a dus România la un pas de conflict deschis cu Uniunea Europeană, în mod firesc pleci, pentru că demisia ar fi o dovadă de responsabilitate față de țara pe care o conduci. Invers, refuzul de a demisiona este o dovadă de iresponsabilitate și din iulie 2012 Europa știe că la București există un prim-ministru iresponsabil. Chiar dacă președintele Iohannis i-ar permite lui Ponta, prin absurd, să participe la summit-urile UE, această participare ar face rău intereselor României pentru că Ponta și-a pierdut deja din 2012 credibilitatea și onorabilitatea. Mai grav este că el știe acest lucru.Liderii politici demisionează când pierd alegerile, iar când le pierd la scor demisia devine un imperativ politic.

Ziarul Financiar:

Recep Tayyip Erdogan şi partidul său AKP, care au condus de peste un deceniu Turcia, au pus în miezul eforturilor de a clădi “Noua Turcie” proiecte ambiţioase de construcţii şi mai ales de infrastructură... Criticii spun că aceste proiecte sunt energie risipită degeaba. Guvernul condus de Erdogan, cândva deschis la reforme şi la ideile democratice, a devenit din ce în ce mai autoritar şi intolerant. Liderul său, Erdogan, se luptă să controleze presa şi educaţia, să închidă minţile cu potenţial de “rebeliune” în colivie... Erdogan, ca un musulman devotat şi ca un adevărat lider religios, face “recomandări” pentru viaţa de zi cu zi a turcilor: câţi copii ar trebui să aibă femeile turce (trei), ce fel de pâine ar trebui să mănânce turcii (integrală), ce fel de băutură ar trebui să bea turcii (să nu se atingă de rachiu, considerată de mulţi o băutură tradiţională), ce ziare şi la ce posture de televiziune să se uite (BBC şi CNN sunt mizerii care vor răul Turciei). Respectul faţă de muncă, faţă de drepturile salariatului, sunt doar una din problemele care pătează faţada proiectului „Noua Turcie”. Pete mai mult sau mai puţin persistente au fost făcute de numeroasele scandaluri de corupţie şi abuz de putere în care sunt implicaţi locotenenţii lui Erdogan şi planurile lui „ambiţioase” de contstrucţii.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri