Tăriceanu: La 150 de ani de Senat avem un concert la Ateneu, o moneda jubiliara si emisiune de timbre

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 22-04-2014

Actualizat: 22-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Tariceanu a precizat ca s-a convenit ca aniversarea a 150 de existenta a Senatului sa fie sarbatorita pe 17 iunie.


"Cu acel prilej vom organiza o sesiune solemna a Senatului, vom avea o serie de invitati, vom putea sa oferim doua carti, una din ele cuprinde o serie de referiri la personalitati marcante din istoria Senatului, la scurte biografii ale acelor persoane. Cealalta carte va fi un album dedicat Senatului care va contine mai mult, o parte grafica si sper sa avem si alte surprize placute, în colaborare cu Banca Nationala încercam sa scoatem o moneda jubiliara. Împreuna cu Romfilatelia, de asemenea, încercam sa vedem daca putem cu acest prilej sa avem o emisiune de timbre, o emisiune mai speciala. Nu în ultimul rând, o dezbatere de nivel academic, legata de rolul Senatului astazi si în perspectiva, pe care dorim sa o organizam sub egida Academiei Române", a declarat presedintele Senatului.


El a precizat ca pentru aniversarea a 150 de ani de la înfiintarea Senatului va fi organizat un concert la Ateneul Român.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri