Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu lansează o capcană pentru partidele parlamentare

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a realizat în ultimele zile o mișcare de clasă. Pe fondul unei relații nu prea strânse între acesta și reprezentanții americani, Tăriceanu a lansat în spațiul public ideea unei declarații comune a liderilor grupurilor parlamentare, în răspuns la declarațiile controversate ale ambasadorului SUA în Republica Moldova, James Pettit.

De ce vrea declarație comună?

Cum spuneam la început, relația lui Tăriceanu cu SUA nu este una dintre cele mai bune și amintesc aici doar refuzul acestuia de a participa la inaugurarea Scutului de la Deveselu, invocând ca motiv că organizatorii americani au desconsiderat poziția Senatului atunci când au stabilit ordinea vorbitorilor. Deci fără a avea o relație specială cu SUA și observând valul public de indignare rezultat în urma declarațiilor lui Pettit, Tăriceanu a declarat că și-ar dori în acest sens o declarație comună a partidelor parlamentare, prin care să ceară explicații suplimentare de la americani. Președintele Senatului dorește acest lucru pentru a îi prinde pe liderii celorlalte partide parlamentare într-o menghină.

Ce câștigă Tăriceanu din asta?

În momentul de față, restul partidelor parlamentare trebuie să dea un răspuns cu privire la inițiativa lui Tăriceanu. Dacă acestea vor răspunde pozitiv, relațiile lor  cu partenerii americani vor avea de asemenea de suferit. Dacă răspund negativ, o mare parte dintre români îi vor taxa. Acest lucru se întâmplă chiar dacă ambasadorul SUA, prin declarația sa cu privire la Unire, nu a vrut decât să transmită că aceasta nu poate fi înfăptuită în perioada imediat următoare, situația geostrategică nefiind în favoarea unui astfel de pas și SUA nedorind tensiuni noi cu Rusia în zonă,argument pe care îl găsiți exemplificat aici.

În concluzie, Tăriceanu a reușit ca printr-o singură mișcare să așeze restul partidelor parlamentare la o răscruce de drumuri și indiferent de cel pe care îl vor alege, vor avea de pierdut într-o formă sau alta. Ori semnează declarația comună, pentru ca SUA să-i privească pe toți drept actori într-o piesă de teatru populistă, ori nu o semnează și electoratul, exact ca în cazul declarațiilor lui Pettit, va reacționa emoțional și le va acuza pe acestea de anti-românism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.