Tăriceanu lovește în protestatarii #rezist: 'Așa-zise manifestații de stradă care preamăresc instituțiile represive ale statului'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-01-2018

Actualizat: 22-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, vorbește în termeni duri despre protestatarii #rezist, pe care îi acuză că sunt dezinformați și preamăresc instituțiile represive ale statului.

„Sunt așa-zise manifestatii de strada care preamăresc instituțile represive ale statului. Sunt de acord că trebuie combătută corupția, dar nu prin lupta între diverse instituții. Când văd toate acestea mă gândesc unde suntem, ce mai avem de făcut și cât de eficientă este dezinformarea care funcționează la cote înainte în România”, a afirmat Tăriceanu la Antena 3.

Liderul ALDE a comparat situația din România cu situația din SUA, unde „deep state” luptă împotriva Administrației Trump, alături de o parte din presă. „La noi, ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost o punere în paranteză a parlamentului și puterea a fost preluată de o parte obscură a statului”, a mai afirmat Tăriceanu.

Vezi și: Rețeta primită de Principesa Margareta de la Regele Bulgariei: Tartă de lămâie – mod de preparare

Vezi și: 17 semne că ai un copil superdotat. Cum îl poți ajuta să se dezvolte .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri