Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu o să se facă 'foc și pară': PSD Ilfov i-a 'smuls' lui Dragnea promisiunea care ar putea rupe alianța

Inquam Photos/ Octav Ganea
Liviu Dragnea

Consilierul judeţean Gheorghe Bolintineanu a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Ilfov, în cadrul conferinţei extraordinare de alegeri la care, alături de cei 506 delegaţi, a participat şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Anunț de ultimă oră din partea DNA! S-a descoperit trafic de influență de milioane de euro

Anterior, Gheorghe Bolintineanu a deţinut funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei, funcţie în care a fost numit după ce, în noiembrie 2018, Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat a decis dizolvarea Biroului permanent al PSD Ilfov.

Aleşii locali sociali-democraţi din Ilfov i-au promis preşedintelui PSD, prin vocea unui reprezentant al PSD Voluntari, Dan Leasă, că vor câştiga la următoarele alegeri locale Consiliul Judeţean, dar i-au cerut lui Liviu Dragnea să promită că va câştiga, la rândul său, alegerile prezidenţiale.

Preşedintele filialei PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, prezent la eveniment, a subliniat, cu acest prilej, că Bucureştiul şi Ilfovul trebuie să fie un "corp comun".

Citește și: A ieșit la iveală! Cine o susține pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi

"Sunt onorat să particip la această conferinţă şi vă spun că, înainte de orice, aşa cum spune sloganul nostru de campanie - "Patrioţi în Europa!" - trebuie să facem un lucru esenţial pentru viitorul partidului nostru - să alegem patrioţi în conducerile judeţene ale acestui partid. Nu trebuie să mai permitem să fie conduse de oameni care trădează atunci când ajung şi obţin ceea ce şi-au propus, primul lucru pe care îl fac ne trădează pe noi. Aşa cum în Europa trebuie să trimitem patrioţi, oameni care să iubească acest popor şi să lupte pentru drepturile noastre, aşa trebuie să facem şi aici, în organizaţiile judeţene. Gigi Bolintineanu îmi este prieten şi sper din tot sufletul ca astăzi dumneavoastră să îl alegeţi preşedinte. (...) Şi, cel mai important lucru, şi trebuie să ne gândim serios la acest lucru este faptul că Bucureştiul şi Ilfovul trebuie să fie un corp comun. Împreună trebuie să facem ceea ce oricum facem pentru România, avem cea mai mare pondere în tot ceea ce reprezintă economia acestei ţări, şi cred că trebuie să fie şi un semnal pentru competitorii noştri politici să înţeleagă că Bucureştiul şi Ilfovul dau ora exactă în politica României", a precizat Gabriel Mutu.

Citește și: Norica Nicolai atac la adresa lui Rareș Bogdan! ‘Talentul de slugoi nu înlocuiește caracterul’

Prezent şi el la eveniment, fostul ministru delegat al Afacerilor Europene Victor Negrescu a susţinut că "PSD va câştiga alegerile pentru Parlamentul European".

"Este timpul să avem curaj, este timpul să vorbim despre ceea ce înseamnă PSD, este timpul ca fiecare din această ţară să aibă curajul preşedintelui Liviu Dragnea, spunând lucrurilor pe nume. (...) M-am săturat ca adversarii noştri de dreapta să spună despre noi că avem ceva cu Europa, în contextul în care ei, în fruntea PNL, au oameni cu studiile la Moscova, au oameni, mai nou, pe listă care au criticat tot timpul Uniunea Europeană. Şi spun despre noi că nu suntem cu Europa? M-am săturat ca ei, de dreapta, să spună că vrem să ducem ţara spre est, în condiţiile în care PSD a adus această ţară în NATO şi UE. M-am săturat ca cei de dreapta să vină acum la Bucureşti, să facă un congres şi să critice România, să îi critice pe români, să îi arate cu degetul pe românii care trăiesc în afara ţării, să spună despre noi că, vezi Doamne, suntem cetăţeni de rang secund. Este timpul, dragi colegi, să avem curajul să spunem că suntem social-democraţi şi că vrem binele acestei ţări în UE. Este timpul să fim mai siguri pe noi, să vorbim de ceea ce ne uneşte, de ceea ce putem face împreună", a punctat Victor Negrescu.

Şi eurodeputatul Claudia Ţapardel a transmis un mesaj mobilizator în contextul alegerilor europarlamentare, subliniind importanţa scrutinului pentru PE din luna mai şi, nu în ultimul rând, i-a cerut preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să îşi asume o candidatură la Preşedinţia României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.