Tăriceanu, prima reacţie la decizia CCR în cazul Şova

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-05-2015

Actualizat: 06-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, reacţionează la decizia Curţii Constituţionale prin care hotărârea de respingere a solicitării DNA de arestare a lui Dan Şova a fost declarată neconstituţională. Acesta afirmă că Senatul se va conforma, însă doar după publicare motivării în Monitorul Oficial.

Vezi şi: CCR: Hotărârea care l-a scăpat pe Șova, neconstituțională / Ce urmează în Senat

"Indiferent care este decizia CCR, Senatul se va conforma şi va pune în aplicare decizia. Până la publicarea motivării, nu vă pot face niciun alt comentariu. Numai atunci vom lua act la nivelul Biroului Permanent de motivarea CCR şi vom proceda conform regulamentului: vom analiza motivarea, vom sesiza comisia juridică şi vom pune în aplicare decizia. Până la publicare în Monitorul Oficial, orice comentariu e neavenit. Orice speculaţie o consider neavenită în ceea ce mă priveşte, până la publicarea în Monitorul Oficial", a declarat Tăriceanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri