Călin Popescu Tăriceanu răspunde la atacul dur lansat de preşedintele Iohannis joi seara. Preşedintele Senatului îi este deranjat de refuzul şefului statului de a se angaja că va numi premierul propus de majoritatea guvernamentală de după alegeri.
"Pe 23 septembrie, i-am solicitat public președintelui Iohannis să „se angajeze formal că va respecta voinţa cetăţenilor fără precondiţii şi limitări şi fără utilizarea instituţiilor statului în vederea alterării procesului democratic”. Drept răspuns la cererea mea legitimată de faptul că l-a propus înaintea alegerilor pe Dacian Cioloș ca viitor prim -ministru, domnul președinte a găsit de cuviință să eticheteze demersul meu drept „obrăznicie politică”. În locul acestei formule nedemne de funcția pe care o ocupă, era mult mai simplu să răspundă prin „DA” sau „NU”. De fapt, a fost o modalitate stângace de a evita un răspuns tranșant, ceea ce a amplificat suspiciunile că indiferent de votul românilor, „combinația” ocultă condusă de președinte își va duce până la capăt planurile anticonstituționale și antidemocratice. Pe 12 octombrie, am reiterat public solicitarea mea: „Vrem să primim asigurări că preşedintele României va respecta voinţa majorităţii electoratului, aşa cum va rezulta în urma votului din 11 decembrie”. Întrebat de ziariști cum răspunde, și de această dată, domnul Iohannis a folosit tactica stângace de ocolire a răspunsului: „Vorbim de domnul Tăriceanu, urmărit penal pentru minciună, chiar dat în judecată... Cred că urmărește doar să scape de justiție.” Problema respectării votului românilor din 11 decembrie este una fundamentală: mai există democrație reală în România, mai are vreun sens să organizăm alegeri sau totul e decis de pe acum de oculta condusă de președintele Iohannis ? De aceea voi insista să aflu un răspuns clar de la cel care conduce „combinația” compusă din Președinție, DNA și partidul remorcă, PNL", afirmă Tăriceanu, într-un comunicat ALDE.
Vezi şi: Klaus Iohannis intra 'la rupere' la Călin Popescu Tăriceanu: 'Un urmărit penal pentru minciună'
Preşedintele ALDE îl acuză pe Iohannis că face propagandă electorală fățișă în favoarea PNL, "ceea ce contravine flagrant Constituției".
"Dar, ca să intru în jocul dumneavoastră, o să vă ridic și eu mingea la fileu cu următoarele întrebări:
1. Când veți plăti statului român sumele datorate la fisc pentru chiriile încasate pe spațiile locative obținute prin fraudă dovedită de instanță?
2. De ce ați cerut de fiecare dată demisia unor adversari politici, imediat ce DNA le-a fabricat un dosar, deci, înaintea unei hotărâri judecătorești, iar doamnei Kovesi nu i-ați cerut demisia sau măcar suspendarea din funcție după acuzațiile de plagiat ce par fondate?
3. Cât sunt de ascultați cetățenii români, mai precis, câte interceptări telefonice și pe alte sisteme de comunicații s-au făcut lunar în 2016 și cât costă acestea?
Mai sunt și alte întrebări pe care vi le-aș pune, dar la care aștept deocamdată un răspuns de la colaboratoarea dumneavoastră apropiată, doamna Prună. Sper că v-am ridicat suficiente mingi la fileu, le veți vedea și veți vedea și fileul", mai spune Tăriceanu.
Vezi şi: INTERVIU- Daniel Constantin dezvăluie jocurile politice din ALDE: este complicat/VIDEO
Comentează