DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tăriceanu ridică din umeri după ce PSD a promis un fond de investiţii de 10 miliarde de euro: 'Mai mult detalii nu pot să vă dau'

tariceanu dragnea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, marţi, că Fondul de investiţii locale, a cărui înfiinţare a fost decisă luni de conducerea PSD, are ca scop dezvoltarea localităţilor care nu au posibilitatea de a implementa proiecte din banii propriului buget şi că finanţarea acestora se poate face "complementar". Tăriceanu a spus că nu poate da detalii despre viitorul fond de investiţii.

"Constatăm că sunt foarte multe unităţi administrativ-teritoriale care dispun de foarte mulţi bani, dar întotdeauna vor să primească bani şi de la buget. Există, în acelaşi timp, localităţi care nu au aceleaşi posibilităţi de a-şi asigura veniturile necesare în vederea dezvoltării lor, cu toate că nevoie există, şi atuncea vrem să dăm posibilitatea şi acelor localităţi care nu au posibilitatea de a se autofinanţa, să aibă acces la o finanţare care sigur că poate să fie gândită complemenar: pe lângă fondurile europene să existe şi o finanţare din partea bugetului consolidat, în aşa fel încât să-şi poată atinge obiectivele de dezvoltare şi proiectele pe care doresc să le realizeze", a afirmat, marţi, preşedintele ALDE, conform news.ro.

Scandal în Parlament - PMP a părăsit lucrările Birourilor permanente: 'Mi se pare inadmisibil modul în care majoritatea PSD-ALDE conduce această instituţie'

Întrebat de ce este nevoie de înfiinţarea acestui fond, care va funcţiona paralel cu PNDL, în condiţiile în care banii alocaţi acestuia ar fi putut fi distribuiţi marilor proiecte de infrastructură, preedintele Senatului a spus: "Această discuţie este la început, mai multe detalii în momentul de faţă nu pot să vă dau".

FMI CONFIRMĂ o nouă criză economică: Nori de furtună se adună asupra economiei mondiale

Tăriceanu nu a putut preciza de unde ar urma să provină cei 10 miliarde de euro ce ar urma să fie alocaţi acestui fond.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la finalul şedinţei CEx a PSD, că Guvernul intenţionează să înfiinţeze un fond de investiţii care să ajute localităţile să dezvolte proiecte legate de alimentarea cu apă, sisteme de canalizare sau şcoli.

"Pe lângă PNDL, vrem să facem acest Fond de investiţii locale, aşa se numeşte, pe care să-l dublăm de o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom putea realiza acest lucru", a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Aceasta nu a precizat de unde vor veni banii necesari înfiinţării şi funcţionării acestui fond.

În schimb, preşedintele PSD, Liviu  Dragnea, a spus că viitorul fond de investiţii va dispune de un buget de 10 miliarde de euro şi, întrebat de unde vor veni banii, a răspuns: "Din România”.

El a refuzat să dea alte detalii, spunând doar că speră ca în prima şedinţă de guvern să se adopte OUG privind acest fond de investiţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.