Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teama de o contraofensivă ucraineană puternică pare să paralizeze acțiunile ruse în Donbas (ISW)

T-online
soldati ucraineni

Vocile importante din spațiul informațional rusesc pregătesc tot mai mult publicul lor pentru o potențială contraofensivă ucraineană, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în evaluarea publicată în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Iminența unei ofensive a armatei ucrainei, care primește un sprijin militar tot mai consistent din partea Occidentului, a fost confirmată în urmă cu două zile de șeful forțelor terestre ale Kievului.

Contraofensiva va veni „foarte curând”, a spus Oleksandr Sirski, subliniind că trupele de invazie ale lui Vladimir Putin își pierd din avânt.

Rușii știu că urmează o contraofensivă ucraineană

Șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a subliniat vineri că Statul Major rus este conștient de faptul că Kievul se pregătește pentru operațiuni ofensive și că ia în considerare propriile decizii și răspunsuri pentru a se pregăti pentru o ofensivă ucraineană.

Un important blogger militar rus a afirmat că unii ucraineni diseminează dezinformări cu privire la planurile unui atac spre regiunea Belgorod, pentru a atrage trupele rusești în zonele de frontieră și a permite trupelor ucrainene să lanseze atacuri în alte sectoare ale frontului, reluând parțial avertismentele similare ale liderului Grupării Wagner, Evgheni Prigojin

Un alt blogger rus a avertizat că forțele ucrainene vor încerca probabil să lanseze o contraofensivă înainte ca baza industrială de apărare rusă să-și poată crește producția pentru a consolida potențialul defensiv rusesc.

Evgheni Prigojin, a afirmat în mod similar, joi, că are cunoștință de planuri pentru o contraofensivă ucraineană de amploare.

„O spaimă profundă”

Ofensiva rusă de primăvară pare să treacă de punctul culminant și să scadă în intensitate, iar spațiul informațional rusesc reacționează cu mare teamă la încetinirea operațiunilor rusești și la capacitatea ucraineană de a recâștiga inițiativa pe câmpul de luptă, spune Institutul.

Comandamentul militar rus va trebui să angajeze un număr semnificativ de forțe pe linia frontului fie pentru a preveni intrarea pe o pantă descendentă, fie pentru a lansa operațiuni ofensive reînnoite.

Este puțin probabil ca astfel de forțe să existe la o scară suficientă pentru a face ambele lucruri, subliniază ISW.

De asemenea, adaugă Institutul pentru Studiul Războiului, în rândul bloggerilor militari ruși au reapărut critici virulente privind eșecurile extrem de costisitoare din sectorul Vuhle.

Aceste critici reflectă probabil frustrarea continuă a spațiului informațional față de liderii militari ruși, „pe fondul unei spaime profunde cu privire la o viitoare contraofensivă ucraineană potențială”.

Ucrainenii au rezistat, acum vor să profite de slăbirea elanului rusesc

Evaluarea ISW vine după ce, joi, Prigojin a susținut că Ucraina pregătește 3 lovituri strategice pentru a-și elibera teritoriul până la granițele din 1991.

Liderul Wagner a afirmat că Ucraina a concentrat 200.000 de rezerviști în Donbas, dintre care 80.000 în apropiere de Bahmut.

Joi, comandantul suprem al forțelor terestre ucrainene, a spus că forțele sale, aflate în defensivă de patru luni, vor lansa „foarte curând" contraofensiva mult așteptată, acum că uriașa ofensivă de iarnă a Rusiei își pierde din avânt fără să fi cucerit Bahmut.

Declarațiile sale sunt cel mai puternic indiciu de până acum din partea Kievului că este pe punctul de a-și schimba tactica, după ce a rezistat brutalelor asalturi rusești din această iarnă.

Mercenarii Wagner „au pierdut o mare parte din forță și nu mai au avânt", a declarat comandantul forțelor terestre ale Kievului, Oleksandr Sirski.

„Foarte curând, vom profita de această oportunitate, așa cum am făcut-o în trecut în apropiere de Kiev, Harkov, Balakliya și Kupiansk", a spus el, enumerând contraofensivele ucrainene de anul trecut prin care s-au recuperat părți mari de teritoriu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.