Teatrelli pune în vânzare la 1 aprilie, ora 5.00, biletele pentru spectacolele din luna mai. În semn de protest faţă de anunţul primarului general de comasare a mai multor instituţii culturale într-o singură structură, instituţia va anula, în aceeaşi zi, la ora 17.00, trei reprezentaţii. „Nu vom face asta în spirit de glumă. Va fi o formă de potest”, au transmis reprezentanţii instituţiei.
„La ora 05:00 deschidem vânzarea biletelor pe platforma Eventbook. La ora 17:00 anulăm 3 reprezentaţii. Nu ştim care. Nu vom face asta în spirit de glumă. Va fi o formă de potest. Suntem un spaţiu construit pe proces, echipă şi dialog cu publicul. Dezvoltăm spectacole în relaţie directă cu spectatorii. Lucrăm ca un laborator. Îmbunătăţim constant procesele de creaţie (nu oricum, metodologic), menţinem deschidere şi curiozitate faţă de fiecare proiect în parte. Ce nu avem în mod clar este o lipsă a viziunii şi a dialogului”, au transmis reprezentanţii Teatrelli.
Potrivit acestora, „săptămâna trecută, primarul general al Capitalei a propus unirea mai multor instituţii culturale şi educaţionale într-o singură structură, „Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti”. Proiectul intră la vot în 2 aprilie la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Această schimbare înseamnă că instituţii diferite, cu roluri şi programe distincte, vor funcţiona împreună, fără un plan clar pentru viitor. Propunerea apare fără o strategie culturală pentru oraş şi fără discuţii reale cu artiştii şi organizaţiile implicate. Pentru dumneavoastră, asta poate însemna mai puţine evenimente, mai puţine opţiuni şi pierderea unor spaţii culturale precum Teatrelli”.
Teatrelli îndeamnă spectatorii să protesteze, pentru a arăta ce înseamnă „lipsa de viziune”.
• Trimiteţi un email către consilierii generali şi către Primarul Capitalei
• Spuneţi clar de ce consideraţi că Teatrelli trebuie să continue
• Cereţi retragerea punctului de pe ordinea de zi din 2 aprilie
Teatrelli este un proiect al Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti - CREART. Ca spaţiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli a devenit, din perspectiva strategiei curatoriale, un laborator artistic în dialog cu public, dedicat producţiilor inovatoare de teatru şi dans, unor serii de performance-uri work in progress, precum şi dezbaterilor culturale.




























Comentează