Administraţia de la Teheran a ameninţat, sâmbătă, că va riposta la "atacul laş" care a vizat un petrolier iranian în Marea Roşie, în largul Arabiei Saudite, informează agenţia de presă Reuters, potrivit Mediafax.
"Iranul evită graba. Examinăm atent ce s-a întâmplat şi verificăm faptele. Va exista o reacţie adecvată faţă de autorii acestui atac laş, dar vom aştepta până când vor fi clarificate toate aspectele acestui complot", a declarat Ali Rabei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran, citat de agenţia IRNA.
Marcel Ciolacu dă cărțile pe față: Sfârșitul PSD a fost adus de decizia lui Liviu Dragnea din 2017
Petrolierul iranian Sabiti a fost atacat cu rachete vineri, în Marea Roşie, în largul Arabiei Saudite.
"A fost creată o comisie specială pentru anchetarea acestui atac comis cu două rachete, iar raportul va fi prezentat autorităţilor decizionale", a declarat Ali Shamkhani, secretarul Consiliului iranian de Securitate, citat de agenţia Fars.
Comentează