Tehnicianul echipei Rennes, despre meciul cu CFR Cluj - Va fi un sfert de finală. Nu trebuie să ne gândim la ce a fost în tur

Autor: George Traicu

Publicat: 06-11-2019

Actualizat: 06-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Manases Sandor

Tehnicianul echipei Rennes, Julien Stephan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că el consideră meciul cu CFR Cluj, din grupele Ligii Europa, un sfert de finală, adică un joc eliminatoriu.

“Cu CFR Cluj va fi un sfert de finală. Dacă-l vom câştiga, vom avea dreptul că mergem să jucăm o semifinală la Glasgow. Aceasta este starea de spirit pe care trebuie să o avem. Am obţinut un punct din nouă în primele trei meciuri, dintre care două au fost acasă. Ne trebuie cel puţin şapte puncte, chiar nouă dacă vrem să trecem de grupe. Este o misiune extrem de complicată. Vom juca împotriva unei echipe CFR Cluj bine poziţionată. Dacă vor câştiga mâine, vor fi aproape calificaţi”, a spus antrenorul.

El a precizat că la meciul de la Cluj-Napoca situaţia va fi total diferită faţă de jocul de la Rennes (scor 1-0 pentru CFR Cluj, cu doi jucători în plus). “Comportamentul celor două echipe va fi diferit mâine. Nu trebuie să ne gândim la ce a fost în urmă cu 15 zile. Cluj va juca acasă. Obiectivul va fi să terminăm în 11, să facem un joc foarte bun şi să arătăm progres în joc. Va trebuie să menţinem un nivel înalt de intensitate tot meciul. Vrem să mulţumim şi publicul numeros care va veni să ne vadă. Ştim că vor fi peste 500 de suporteri alături de noi. Va trebui să dăm 200 la sută pentru a face un joc mare”, a adăugat Stephan.

Meciul CFR Cluj - Rennes se va disputa, joi, de la ora 19.55, în etapa a patra a grupei E a Ligii Europa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri