Tehnicienii au restabilit funcţionarea instrumentelor ştiinţifice aflate la bordul telescopului spaţial Hubble, conform BBC, după ce computerul acestuia a generat o eroare în luna iunie, notează agerpres.
Astronomii pot să colecteze din nou informaţii, pentru prima dată după 13 iunie, când un computer de la bordul Hubble a încetat să funcţioneze.
Săptămâna trecută, tehnicienii au demarat procedura de trecere la un computer de rezervă cu care este dotat telescopul, în încercarea de a repune în funcţiune acest instrument de cercetare, unul dintre cele mai importante din istorie.
Aceasta a fost cea mai gravă defecţiune din ultimii ani care a afectat celebrul observator.
''Hubble este o emblemă, care ne oferă de trei decenii o perspectivă incredibilă asupra cosmosului'', a declarat administratorul agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson.
''Sunt mândru de echipa Hubble, de la membrii actuali până la absolvenţii Hubble care au intervenit pentru a-şi oferi sprijinul şi expertiza. Datorită dedicării şi muncii lor atente, Hubble îşi va duce mai departe istoria de 31 de ani, lărgindu-ne orizonturile cu imaginea pe care ne-o oferă asupra Universului'', a adăugat Nelson.
Timp de aproximativ o lună, echipa de experţi a proiectului Hubble investighează cauza unei probleme la nivelul computerului de bord, responsabil de coordonarea şi controlul tuturor instrumentelor ştiinţifice aflate în dotarea telescopului.
Acesta s-a defectat la data de 13 iunie, forţând instrumentele să intre în ''modul de siguranţă'', ce presupune suspendarea funcţionării tuturor sistemelor neesenţiale.
Săptămâna trecută, NASA a anunţat că a identificat o cauză probabilă a problemei, precizând că se va trece la activarea computerului de rezervă. Această trecere a fost finalizată vineri, iar instrumentele ştiinţifice au fost readuse la starea de funcţionare în weekend.
Majoritatea observaţiilor omise în perioada în care operaţiunile ştiinţifice au fost suspendate urmează să fie reprogramate pentru o dată ulterioară.
Lansat la bordul navetei spaţiale ''Discovery'' în 1990, Hubble a colectat peste 1,5 milioane de observaţii despre Univers. Acestea au fost utilizate la publicarea a aproximativ 18.000 de lucrări ştiinţifice.
Hubble a contribuit la realizarea unor descoperiri deosebit de importante în astronomie, inclusiv a faptului că expansiunea observată Universului se accelerează. La rândul său, această constatare a condus la concluzia că cea mai mare parte a cosmosului este alcătuită din energie întunecată, a cărei prezenţă a fost descoperită în 1998.
Un succesor al lui Hubble, telescopul spaţial James Webb (JWST), este programat pentru lansare la sfârşitul acestui an. Numeroşi astronomi speră, însă, că cele două telescoape spaţiale vor funcţiona în paralel, cel puţin o perioadă.
Telescopul Hubble a mai intrat în "modul de siguranţă" în luna martie a acestui an, după ce a primit un update de software ce conţinea o eroare, însă problema a fost remediată cu uşurinţă.
Deşi Hubble a fost construit la sfârşitul anilor '80, NASA a subliniat că instrumentele cu care telescopul este dotat sunt încă într-o stare bună de funcţionare.
Telescopul spaţial Hubble, lansat în 1990, a revoluţionat astronomia şi a modificat viziunea noastră asupra Universului, obţinând imagini cu Sistemul Solar, Calea Lactee şi galaxii foarte îndepărtate.
Telescopul spaţial Hubble a fost repus în funcţiune
Explorează subiectul
Articole Similare

1.185
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
1.185

36
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
36

1.109
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.109

2.465
VIDEO Trump, „tăvălit” bine la conferința de la Munchen: „E cel mai distructiv președinte” din istoria SUA
2.465

2.376
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.376

1.951
VIDEO Trump îl presează pe Zelenski să cedeze la negocieri: „Să se miște! Rusia vrea să facă o înţelegere"
1.951

23
VIDEO Franţa/Un bărbat ce ameninţa jandarmi a fost rănit de unul dintre ei; Parchetul antiterorist a declanşat o anchetă
23

2.507
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.507

119
Donald Trump anunţă că un al doilea portavion american va pleca "foarte curând" spre Golf şi avertizează Iranul
119

199
Alegeri în Ungaria - Viktor Orban pare câștigător: Fidesz se menţine la 46%, urmat de Tisza cu 40%, potrivit unui sondaj preelectoral
199

62
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
62

662
Regele Charles nu este fanul lui Donald Trump. Dezvăluirile unui jurnalist britanic
662

1.664
Fiul lui Ramzan Kadîrov, la un pas să-și piardă vederea. A fost tratat într-o celebră clinică din Moscova
1.664

















Comentează