Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensionarea echilibrelor macroeconomice interne şi cadrul legislativ incert, riscurile severe identificate de băncile din România

facebook.com
genti cu bani

Cele mai mari instituţii de credit din România clasează, la egalitate, două riscuri severe, tensionarea echilibrelor macroeconomice interne şi cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, potrivit sondajului trimestrial privind riscurile sistemice efectuat de Banca Naţională a României, potrivit Agerpres.

"Instituţiile de credit clasează, la egalitate, cele două riscuri severe: tensionarea echilibrelor macroeconomice interne şi cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar. Riscurile respective sunt evaluate cu o probabilitate de apariţie foarte ridicată şi dificil de gestionat. Comparativ cu exerciţiul anterior, riscul privind tensionarea echilibrelor macroeconomice interne a urcat din categoria riscurilor ridicate în categoria celor severe, pe fondul unei creşteri a impactului în cazul materializării. Totodată, din perspectiva BNR, acest risc reprezintă principalul element generator de risc sistemic la adresa stabilităţii financiare din România, de o intensitate ridicată, pe fondul continuării presiunilor generate de deteriorarea deficitelor gemene. De asemenea, conform evaluărilor BNR, riscul provenind din cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar este considerat la un nivel ridicat, cu o perspectivă constantă în perioada următoare", se spune în raport.

Citește și: Dana Budeanu aruncă bomba: Cine e ministrul PSD care ar urma să fie luat de DNA, după Sorina Pintea

Potrivit băncilor, următoarele riscuri sunt clasate în categoria riscurilor ridicate: riscul reducerii rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente, riscul de creştere a costului de finanţare, riscul asociat inovaţiei financiare şi provocărilor la adresa securităţii cibernetice, riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public şi riscul asociat evoluţiilor din piaţa imobiliară rezidenţială.

Evaluările curente privind nivelul riscurilor şi capacitatea de gestionare se menţin neschimbate faţă de exerciţiul anterior.

Conform raportului, dintre cele trei riscuri moderate identificate în cadrul exerciţiului curent, doar în cazul riscului de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental se constată o reducere a importanţei în raport cu celelalte riscuri sistemice, acesta fiind revizuit în scădere faţă de ediţia anterioară, de la risc ridicat la risc moderat.

Din categoria riscurilor moderate mai fac parte următoarele două elemente: riscul provenind din creşterea accelerată a creditării populaţiei şi riscul de menţinere a unei evoluţii modeste a activităţii de creditare a sectorului companiilor nefinanciare. Atât poziţiile după importanţa riscului, cât şi evaluările referitoare la posibilul impact şi capacitatea de gestionare s-au menţinut neschimbate de la evaluarea anterioară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.