DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

(VIDEO) TENSIUNEA crește în Orientul Mijlociu. Rebelii houthi din Yemen susținuți de Iran au lansat rachete spre cel mai sfânt loc al ISLAMULUI

mecca

Două rachete trase în direcţia oraşului saudit Mecca de către rebelii din Yemenul vecin au fost interceptate, au relatat marţi media saudite într-un moment în care tensiunea creşte în Golf, relatează AFP preluat de agerpres.

Vezi și: Aflată în Suceava, Viorica Dăncilă a făcut O NOUĂ GAFĂ: 'Suntem într-o vizită în județul Hunedoara'

Purtătorul de cuvânt al coaliţiei care luptă împotriva rebelilor în Yemen şi care este condusă de Arabia Saudită, colonelul Turki al-Maliki, a afirmat că apărarea antiaeriană saudită a interceptat şi ''neutralizat'' luni seara ''proiectile'' deasupra regiunilor Jeddah şi Taef, aflate în vestul regatului, fără să precizeze nici natura, nici originea lor.

Dar cotidianul Asharq al-Awsat şi canalul de televiziune Al-Arabiya au afirmat că este vorba de rachete balistice trase de către houthi în direcţia oraşului sfânt Mecca, situat aproape de Jeddah.

Rebelii houthi, susţinuţi de Iran, ''au încercat să lovească Mecca cu două rachete'', titrează Asharq al-Awsat, afirmând că aceasta este cea de-a treia tentativă a insurgenţilor yemeniţi de a viza oraşul sfânt de la debutul intervenţiei saudite în Yemen alături de putere în martie 2015.

La rândul lor, rebelii houthi au dezminţit, prin vocea unui purtător de cuvânt oficial, că au vizat ''locurile sfinte'' musulmane în Arabia Saudită.

Dar ministrul informaţiilor din guvernul yemenit susţinut de Ryad, Mouammar al-Iryani, i-a acuzat pe rebelii houthi că au tras aceste rachete ''din ordinul Iranului''. ''Miliţiile houthi au vizat Mecca'', a afirmat el pe Twitter, denunţând ''o crimă teroristă''.

În condiţiile tensiunilor din Golf care nu încetează să escaladeze în legătură cu dosarul iranian, Arabia Saudită, marele rival regional al Iranului, i-a invitat pe liderii Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi ai Ligi Arabe la summituri extraordinare pe 30 mai la Mecca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.