Ministrul israelian pentru afaceri strategice, Ron Dermer, care a jucat un rol important în negocierile din timpul războiului din Gaza şi a fost un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a demisionat marţi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Plecarea sa survine după săptămâni de speculaţii în presa israeliană şi marchează sfârşitul unui mandat care a început la finalul anului 2022, când a fost ales pentru acest post după ani de zile petrecuţi ca ambasador al Israelului la Washington.
"Vă scriu pentru a vă informa despre decizia mea de a-mi încheia funcţia de ministru pentru afaceri strategice", a precizat Dermer într-o scrisoare de două pagini adresată lui Netanyahu şi transmisă presei.
Nu a existat niciun răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea biroului prim-ministrului.
Dermer, născut în SUA, a scris că, atunci când a devenit ministru pentru afaceri strategice în decembrie 2022, i-a promis familiei că va servi în funcţie pentru maximum doi ani, şi de două ori a prelungit acest termen, cu aprobare lor.
El a scris că prima astfel de extindere a fost pentru a colabora cu Netanyahu în scopul eliminării ameninţării existenţiale reprezentate de capacitatea nucleară militare a Iranului în iunie, iar a doua dată a fost pentru a negocia un armistiţiu în Gaza în octombrie şi returnarea ostaticilor israelieni ţinuţi captivi în Gaza.
"Nu ştiu ce să aştept în viitor, dar un lucru ştiu sigur: În tot ceea ce voi face, voi continua să-mi fac partea pentru a asigura viitorul poporului evreu", a scris el.
Dermer a fost unul dintre cei mai de încredere consilieri ai lui Netanyahu, negociind armistiţiul din octombrie atât cu administraţia Trump, cât şi cu ţările arabe.
Dermer a fost ambasador la Washington între 2013 şi 2021. Serviciul său acolo s-a suprapus cu primul mandat al preşedintelui republican Donald Trump, din 2017 până în 2021.
Mulţi democraţi l-au considerat pe Dermer ca fiind prea apropiat de republicani în timpul mandatului său la Washington, subminând relaţiile bipartizane cultivate de foştii ambasadori israelieni în capitala SUA.






























Comentează