Tensiuni tot mai acute pe axa Londra-Madrid. Familia regală spaniolă AMÂNĂ vizita în Marea Britanie

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 21-04-2017

Actualizat: 21-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Vizita oficială a familiei regale spaniole în Marea Britanie, programată să se desfăşoare în luna iunie, a fost reprogramată pentru a evita aglomerarea agendei guvernamentale, după ce Theresa May a anunţat alegeri anticipate la începutul acelei luni, anunţă Palatul Buckingham.

ATAC armat în sediul FSB. Două persoane au murit, iar alta este rănită - VIDEO

Cuplul regal spaniol, Regele Felipe VI şi soţia acestuia, Letizia, urma să ajungă în Albion în perioada 6-8 iunie, dar s-a ajuns la un acord cu Regina Elisabeta a II-a şi s-a amânat vizita oficială pentru perioada 12-14 iulie, din cauza alegerilor anticipate, care vor avea loc în Marea Britanie la data de 8 iunie.

Cine este 'Belgianul', atacatorul de pe Champs-Elysées. Primele IMAGINI cu schimbul de focuri

Tensiunile dintre Londra şi Madrid au crescut în ultimele săptămâni, mărul discordiei fiind reprezentat de Gibraltar, enclava britanică din coasta Spaniei şi despre viitorul acesteia în condiţiile Brexitului, informează Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri