Liderii ţărilor din G7 şi-au exprimat vineri, la finalul unei summit de două zile, în Japonia, preocuparea în faţa agravării tensiunilor maritime din Marea Chinei de Sud şi de Est, relatează AFP.
"Suntem preocupaţi de situaţia din Marea Chinei de Est şi de Sud şi subliniem importanţa fundamentală a unei gestionări şi reglementări paşnice a diferendelor", a spus ei în comunicatul lor final, transmite agerpres.ro.
Acest document nu aminteşte nicio ţară în mod special, însă tensiunile s-au agravat în ultimul timp în Marea Chinei de Sud, revendicată aproape în totalitate de Beijing care a construit în zonă insule artificiale, spre marea nemulţumire a unor ţări ca Vietnamul şi Filipinele.
Beijingul şi Tokyo îşi dispută cu înverşunare suveranitatea unor teritorii nelocuite din Marea Chinei de Est.
Beijingul a cerut joi G7 să nu se amestece în treburile sale interne, în timp ce preşedintele american, Barack Obama, a reamintit că "libertatea de navigaţie" trebuie să prevaleze.
G7 "ar trebui să se concentreze asupra propriilor responsabilităţi şi nu să arate cu degetul (spre alte ţări) în dosare care nu ţin de competenţele sale", a declarat Ministerul chinez de Externe.
"Reafirmăm importanţa pentru toate statele de a-şi prezenta revendicările şi a le clarifică în conformitate cu dreptul internaţional, de a se abţine de la acţiuni unilaterale ce ar putea spori tensiunile şi de a nu face uz de forţă sau constrângere pentru a încerca să îşi sprijine revendicările", a adăugat G7 la finalul reuniunii desfăşurate la Ise-Shima, în centrul Japoniei
Tensiunile din Marea Chinei de Sud și de Est, în centrul atenției țărilor din G7
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
0

14
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
14

20
Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
20

2.020
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
2.020

37
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
37

127
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
127

2.453
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.453

2.573
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.573

3.675
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.675

3.666
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.666

112
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
112

107
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
107

160
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
160
















Comentează